Parchetul regional din Madrid a anunţat, miercuri, că va cere patru ani şi nouă luni de închisoare împotriva antrenorului italian al echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, în viitorul proces al acestuia pentru fraudă fiscală.
Într-un comunicat, procuratura a precizat că "solicită patru ani şi nouă luni de închisoare" împotriva antrenorului, acuzat că a fraudat Fiscul spaniol cu peste un milion de euro în anii 2014 şi 2015.
Potrivit Marca, el nu şi-a declarat veniturile din drepturi de imagine.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.