Fostul internaţional ucrainean Andrii Şevcenk, le-a cerut cu ochii în lacrimi italienilor să-i ajute ţara, în timpul unui interviu televizat difuzat duminică seară, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Vă rog: Deschideţi-vă inimile pentru poporul meu, pentru femeile, copiii, vârstnicii care au nevoie de ajutorul vostru... Făceţi-i să simtă ceea ce m-aţi făcut pe mine să simt", a spus, cu lacrimi în ochi, fostul selecţioner al Ucrainei, în vârstă de 45 de ani, care a vorbit de la Londra într-o emisiune a RAI, postul public italian.

"Mama mea, sora mea şi alţi membri ai familiei mele sunt încă în Ucraina, vorbesc cu ei în fiecare zi. A fost alegerea lor să rămână. Nu pot să mă uit la ceea ce se întâmplă cu ţara mea fără a plânge. Ei îmi spun adevărul despre ceea ce se întâmplă în Ucraina, oraşe bombardate, copii şi vârstnici ucişi. Trebuie să încercăm să convingem Rusia să oprească focul, să găsim o soluţie diplomatică şi să oprim acest război", a mai spus el.

Selecţionerul Ucrainei din 2016 până în 2021 a participat la acest program pentru a promova o iniţiativă de strângere de fonduri a Crucii Roşii italiene, în cadrul eforturilor umanitare destinate Ucrainei.

Şevcenko este o legendă a echipei AC Milan, pentru care a înscris 170 de goluri şi alături de care a câştigat un titlu în Italia şi Liga Campionilor, în 2003.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.