Un adolescent în vârstă de 15 ani din Essex a devenit a şasea persoană găsită în viaţă şi sănătoasă după ce a apărut pe reţelele de socializare în cadrul unei campanii a AS Roma, a anunţat gruparea italiană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Clubul italian, în parteneriat cu Missing People, a postat pe Twitter începând de anul trecut, în fiecare anunţ legat de un transfer, cazuri de minori dispăruţi. Missing People a oferit AS Roma 20 de cazuri, iar până acum dintre acestea s-au găsit şase minori, dintre care trei din Anglia.

„Mi s-a umplut inima cu bucurie atunci când am primit vestea că încă un copil dispărut a fost găsit”, a declarat Mert Cetin, jucător la anunţul căruia a fost prima dată prezentat cazul adolescentului englez.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La 25 iulie 2019, a fost găsită o adolescentă în vârstă de 15 ani, din Londra, la şase zile după ce a apărut într-un filmuleţ alături de anunţul transferului lui Mert Cetin. O săptămână mai târziu, un băiat de nouă ani din Belgia a fost găsit sănătos după ce cazul său a apărut alături de împrumutul lyi Davide Zappacosta.

În august, un băiat de 13 ani, care dispăruse în Kenya şi a fost prezentat într-un anunţ legat de Henrikh Mkhitaryan, a fost găsit viu şi nevătămat.

Apoi, un alt copil Kenyan, o fetiţă în vârstă de opt ani, care a apărut în anunţul legat de venirea lui Chris Smalling, a fost găsită şi s-a alăturat familiei sale.

Al cincilea copil găsit după ce a apărut în campania AS Roma este o fată de 16 ani din Londra. Cazul ei fusese prezentat în postări legate de David Zappacosta, Chris Smalling şi Henrikh Mkhitaryan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.