Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat, vineri, la conferinţa de presă cu ocazia inaugurării proiectului Săptămâna Europeană a Sportului, că în perioada următoare pot fi accesate fonduri europene în valoare de 53 de milioane de euro pentru organizarea unor activităţi sportive. Ministrul Sportului, Eduard Novak, a afirmat, la acelaşi eveniment, că doreşte creşterea sportului de masă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Săptămâna sportului European reprezintă o iniţiativă europeană care creşte de la an şi astăzi prin eforturile Ministerului Sportului vedem că putem să fim foarte vizibili în plan European. Este o iniţiativă menită să stimuleze cetăţenii. Un studiu realizat recent arată că 80% dintre români nu au practicat niciodată sport, rareori exerciţii fizice sau activităţi sportive, ceea ce plasează pe ultimul loc România în ceea ce priveşte acest tip de activităţi. Mai mult decât atât, 58% dintre români spun că atunci când fac activităţi sportive, o fac acasă, ceea ce înseamnă că trebuie să investim mai mult în infrastructura sportivă. Şi în sensul acesta avem posibilitatea să accesăm bani europeni. În perioada următoare sunt disponibili 53 de milioane de euro pentru activităţi sportive, pentru dezvoltarea unor proiecte sportive. Săptămâna Europeană a Sportului îşi propune să îi determine pe cât mai mulţi oameni să se implice în activităţile sportive", a afirmat Negresscu.

 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat că unul dintre cele mai importante obiective ale mandatului său este să se crească sportul de masă. "Cred că acest proiect Be active vine în sprijinul obiectivelor noastre. Ne bucurăm că după atâţia ani organizează şi România prima ediţie şi suntem parte a acestui fenomen european. Îmi doresc că prin aceste eveniment să aducem cât mai mulţi oameni alături de sport. În primul rând ca să ajungem o naţiune sănătoasă şi sportivă trebuie să plecăm de undeva şi astăzi din păcate avem încă puţine ore de sport în şcoală, foarte puţini sportivi legitimaţi, dar cu aceste proiecte cum este Be active, cu ore alternative de sport în şcoală, cred că putem să aducem un plus valoare şi să ne focusăm. Şi pe partea rurală a ţării, pentru că 48% din ţară este în mediul rural, unde din păcate nu există nici infrastructură pentru sportul de masă".

În opinia ministrului, ideea conform căreia copii nu se mai îndreaptă către activităţile sportive este complet falsă.

"Ne dorim să oferim nişte oportunităţi copiilor, tinerilor şi tuturor celor care doresc să facă sport. Cu siguranţă paradigma aceasta că nu mai vin la sport copiii este falsă. Dacă dăm posibilitatea copiilor să facă sport, ei vor veni, aşa că îndemn pe toată lumea să fie alături, să-i motiveze pe alţii", a subliniat Novak.

Ministerul Sportului, Organism Naţional de Coordonare (ONC) a Săptămânii Europene a Sportului, a lansart ediţia 2022 a proiectului, printr-un eveniment care va marca startul activităţilor sportive şi de conştientizare a importanţei sportului şi activităţii fizice derulate la nivel naţional.

Săptămâna Europeană a Sportului (SES) este o iniţiativă a Comisiei Europene, menită să promoveze sportul şi activitatea fizică în întreaga Europa. Implementarea SES (EWOS) este în mare parte descentralizată şi efectuată în strânsă cooperare cu coordonatorii naţionali, inclusiv cu Ministerul Sportului, şi cu numeroşii parteneri care sunt ferm angajaţi să sprijine evenimentul.

Săptămâna Europeană a Sportului este structurată în jurul unei deschideri oficiale, urmată de un eveniment emblematic, şi este centrată în jurul a patru teme, care să atragă toate categoriile de public:

Sport în mediul educaţional

Sport la locul de muncă

Sport în aer liber

Sport în cluburi sportive şi centre de fitness.

Ministerul Sportului va derula proiectul în parteneriat cu numeroase entităţi publice şi private, având ca obiectiv estimat un număr de minimum 100.000 participanţi direcţi şi indirecţi, la nivel naţional.

În afara evenimentelor organizate la nivel naţional de către Ministerul Sportului, primăriile, cluburile şi federaţiile sportive, direcţiile judeţene pentru sport şi alte organizaţii vor desfăşura multiple activităţi la nivel local şi judeţean.

Platforma Romania #BeActive: https://romaniabeactive.ro/ centralizează evenimentele şi participanţii la nivel naţional.  

Alte personalităţi de renume ai României s-au alăturat iniţiativei, în calitate de ambasadori #BeActive: Nadia Comăneci - Gimnastică, David Popovici - Nataţie, Elisabeta Lipă – Canotaj, Cătălin Chirilă - Kaiac-canoe, Adrian Mutu – Fotbal, Virgil Stănescu – Baschet, Constantina Diţă – Atletism, Alina Dumitru – Judo, David Cristofor – Karting, Elizabeta Samara - Tenis de masă, Bernadette Szocs - Tenis de masă, Andreea Dragoman – Tenis de masă, Adina Diaconu - Tenis de masă, Ovidiu Ionescu - Tenis de masă, Rareş Şipoş - Tenis de masă, Cristi Pletea - Tenis de masă, Răzvan Denis Marc – Gimnastică, Muntean Andrei – Gimnastică, Robert Burtănete – Gimnastică, Gabriel Burtănete - Gimnastică, Roland Modoianu-Zseder – Gimnastică, Duţă Irina Antonia – Gimnastică, Ana Maria Bărbosu -Gimnastică, Echipa naţională U 18 - Baschet feminin, Horia Nistor – Scrimă, Alina Enescu - Antrenor CSM Oneşti, Rogojina Anna Elena - CSM Oneşti, Ştefania Alexandra Uţă - CSM Oneşti, Alex Moraru – Kickboxing, Ahmed Kesu – Freerun, Irina Oana Postolea - Judo ş.a.

Proiectul România Be Active este finanţat de Comisia Europeană, prin Programul Erasmus+ (ERASMUS), European Week of Sport – National activities, Dialogue with stakeholders (EWoS), ERASMUS-SPORT-2022-DWS1-NE-IBA-2

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.