Sabina Baltag a câştigat, marţi, medalia de aur la categoria 53 de kilograme, din cadrul concursului de haltere de la Jocurile Olimpice pentru Tineret de la Buenos Aires.
Cu un total de 177 de kilograme, românca de 17 ani a fost a doua la smuls, cu 77 de kilograme şi prima la aruncat, cu 100 de kilograme.
Pe locul al doilea s-a clasat columbiana Valentina Junkar Acero, cu un total de 176 de kilograme (78 şi 98 de kilograme), iar pe locul al treilea a fost indoneziana Nur Vinatasari, cu un total de 162 de kilograme (72 şi 90 de kilograme) .
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceasta a fost a doua medalie de aur pentru delegaţia României, după cea obţinută, luni, de judoka Iosif Adrian Şulcă, la categoria 81 de kilograme.
Până acum, tricolorii au mai câştigat un argint şi un bronz. Înotătorul Daniel Cristian Martin a obţinut medalia de argint în proba de 100 metri spate, în timp ce în competiţia de haltere, Mihaela Valentina Cambei a ocupat locul trei, în limitele categoriei 48 kilograme.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.