În cadrul şedinţei Comitetul Executiv UEFA, care a avut loc, marţi, la Ljubljana (Slovenia), s-a luat decizia de a se schimba formatul Ligii Naţiunilor. În urma acestei modificări, România a urcat în Liga B, anunţă frf.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Liga Naţiunilor UEFA va avea o nouă structură începând cu ediţia 2020/21, cuprinzând câte 16 echipe în Ligile A, B şi C şi 7 echipe în Liga D. Echipele vor fi alocate pe baza clasamentului general, cel înregistrat la finalul ediţiei inaugurale, în sezonul 2018/19.

UEFA a decis să facă această modificare a formatului în urma unui proces de consultare care a implicat toate cele 55 de asociaţii afiliate UEFA şi reflectă dorinţa de a se minimiza în continuare numărul de meciuri amicale.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În plus, prin implementarea acestui noi format se îmbunătăţeşte corectitudinea sportivă, deoarece toate echipele din aceeaşi grupă vor juca ultimul meci în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră. Formatul fazelor finale rămâne neschimbat, cele patru formaţii câştigătoare ale celor patru grupe din Liga A se vor întâni mai departe pentru a stabili campioana Ligii Naţiunilor UEFA.

Noua structură a Ligii Naţiunilor

LIGA A: Portugalia, Olanda, Anglia, Elveţia, Belgia, Franţa, Spania, Italia, Bosnia-Herţegovina, Ucraina, Danemarca, Suedia, Croaţia, Polonia, Germania, Islanda.

LIGA B: Rusia, Austria, Ţara Galilor, Cehia, Scoaţia, Norvegia, Serbia, Finlanda, Slovacia, Turcia, Irlanda, Irlanda de Nord, Bulgaria, Israel, Ungaria, ROMÂNIA.

LIGA C: Grecia, Albania, Muntenegru, Georgia, Macedonia de Nord, Kosovo, Belarus, Cipru, Estonia, Slovenia, Lituania, Luxemburg, Armenia, Azerbaidjan, Kazahstan, Moldova.

LIGA D: Gibraltar, Insulele Feroe, Letonia, Liechtenstein, Andora, Malta, San Marino.

De asemenea, Comitetul Executiv UEFA a confirmat că tragerea la sorţi pentru Liga Naţiunilor UEFA 2020/21 va avea loc la Amsterdam pe 3 martie 2020, odată cu Congresul UEFA 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.