Petre Brănişteanu, baschetbalist emblemă al echipei Steaua Bucureşti şi al naţionalei României, a vorbit pentru News.ro despre perioada pandemiei şi cum se vede aceasta la vârsta sa, 61 de ani, din care aproape jumătate de sport de performanţă, dar a făcut şi o paralelă a actualei societăţi sportive cu cea din vremea sa, atunci când reprezentativa era ”abonată” la turnee finale de Campionat European. ”Am fost în stare de urgenţă doar sâmbătă şi duminica, în rest am mers la serviciu”, povesteşte fostul conducător de joc stelist.
Petre Brănişteanu a cucerit 10 titluri de campion cu Steaua Bucureşti, iar la ultimul al clubului, în 1991, se afla încă pe teren. Avea 32 de ani, iar baschet a mai jucat încă şase. A început la Liceul 35 Bucureşti, apoi a continuat cariera profesionistă la Steaua, Rapid şi Erbaşu. A intrat şi în lumea antrenoratului, dar nu prea mult timp, la CSU Ploieşti şi Rompetrol Bucureşti, iar ultima dată în management sportiv a activat la CSM Bucureşti, ca manager. Totuşi, marea sa dragoste rămâne baschetul jucat pe teren şi amintirile adunate în decenii de performanţă, în care a reprezentat cu succes şi România în marile competiţii continentale.
Ultimele două luni au fost un prilej de reflecţie şi pentru Brănişteanu, pandemia de Covid-19 aducând, ca pentru toată lumea, interdicţiile şi imposibilitatea de a-i întâlni pe toţi cei dragi din baschet. Îşi păstrează ca întotdeauna umorul, însă dincolo de zâmbet există şi tristeţea comparaţiei dintre sportul din vremea sa şi viitorul sumbru care se arată pentru sportul românesc.
”Este o perioadă foarte grea pentru sportul de performanţă, mai ales pentru baschet, care nu este ca fotbalul. Nu are propriile baze de pregătire, iar echipele nu-şi permit să ţină jucători cu lunile pentru a aştepta permisiunea de antrenamente în săli. Perioada asta cu pandemia este ca la Revoluţie, când ne-au dus pe cei de la Steaua, pe baschetbalişti, vreo trei săptămâni la Săftica. Au zis că suntem mari şi să nu creadă lumea că suntem terorişti. Aşa am simţit şi perioada de acum, cu lipsa libertăţii. Lumea baschetului va resimţi mult aceste vremuri. Cred că nici autorităţile, ca măsuri, dar nici sportivii şi antrenorii nu sunt pregătiţi. Nu cred că un sportiv se pregăteşte la fel singur, acasă, ca atunci când e monitorizat, în echipă. Şi, de aceea, le va fi foarte greu tuturor când se vor reuni din nou”, spune Petre Brănişteanu.
Peste câteva zile, FR Baschet ar urma să comunice decizia de închidere/îngheţare a sezonului, fiind imposibil să se mai reia în condiţiile în care echipele au dat drumul jucătorilor acasă, iar contractele se încheiau oricum la 30 mai, cel mai târziu. Care ar fi varianta corectă de încheiere a stagiunii?
”Contează mult şi situaţia economică, dar eu m-aş uita la ce fac alţii, naţiunile cu baschet puternic. M-aş uita la cea mai tare ligă, Spania, unde au îngheţat campionatul, au declarat campioana, echipele care vor merge în cupe europene şi au decis că nu va retrograda nimeni. Sigur că e important cine va merge în cupe, dar pe de altă parte, cred e şi un moment zero. Să fiu un manager acum, aş lua cât mai mulţi jucători români, mai ales de U23. 80-90% din echipele noastre mergeau cu bani de la buget. Sponsorii au avut căderi masive de două luni, de unde să-i mai găseşti? La fel şi autorităţile, care vor direcţiona mai multe fonduri spre sănătate, educaţie etc. Şi atunci, de-asta spun că e momentul să nu mai fie salarii de mii de euro, ci mai mici, dar pentru jucători români. Au venit atât de mulţi jucători străini, că de vreo 15 ani au dispărut generaţii întregi de baschetbalişti români. Hai să încercăm acum, hai să ajutăm şi echipa naţională! Iar în cupele europene se poate merge şi în unele inferioare valoric, în care să fii direct în grupe şi să rodezi internaţional copiii aceştia”, este de părere fostul component al naţionalei.
Cum a trecut perioada de stare de urgenţă, de două luni, pentru Petre Brănişteanu? Glumeşte şi spune că a respectat-o doar ”sâmbătă şi duminică”. ”Am stat acasă doar la final de săptămână, în rest am mers la serviciu. Lucrez la Direcţia Generală de Evidenţa Persoanelor Bucureşti de 15 ani, aşa că pentru mine e aproape ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Sigur că a fost greu să nu mă văd cu toţi cei dragi, mai ales cu vechea gaşcă din baschet, cu colegii dragi. Am vorbit la telefon cu Dan Niculescu, cu Ermurache, mai făceam câteo şedinţă ca înainte de meciuri, cu ce mai ştim, ce-am mai aflat. Uite, în 30 aprilie, când a împlinit Ermurache 60 de ani ne-a făcut Mircea Cristescu de la Cluj (conducătorul U BT Cluj – n.r.) o surpriză şi am făcut în patru o videopetrecere telefonică. A fost frumos că s-a gândit la noi, am băut câteun pahar cu vin împreună ca pe vremuri. Totuşi, interdicţia aceea de mişcare, lipsa libertăţii ne-a afectat pe toţi”.
Brănişteanu spune că discplina cu care s-a obişnuit în timpul carierei de performanţă l-a ajutat mult acum şi nu doar pe el. Cantonamentele cu clubul sau cu naţionala erau de 8-10 luni pe an, aşa că ”dacă nu respectai regulile, zburai, la fel şi acum, doar că e vorba de amenzi”.
Consideră că pandemia şi tot ce a adus ea în societate nu va schimba nimic, mai ales pentru că România a înţeles democraţia ”anapoda” de 30 de ani.
”Prin sport am avut norocul, din 1975 şi până în 1997, să văd cam toată lumea. Am văzut că e democraţie şi ai voie să faci ce vrei, dar până la o limită, după care vin nişte amenzi care ustură rău. La noi nu s-a înţeles nimic din asta. Am ajuns răi, încrezuţi, fuduli, inclusiv politicienii, iar această pandemie nu cred că ne va schimba, că va aduce ceva bun în societate. Au dispărut cei 7 ani de acasă, iar după 1990 s-au făcut bani uşor. Acum se numesc business-man, pe vremuri le spuneam bişniţari. Mulţi nu au continuat educaţia, fac la fel şi cu copiii lor, aşa că am ajuns să avem două clase: cei foarte bogaţi şi cei foarte săraci. Înainte era puternică acea clasă de mijloc, din care şi eu, părinţii mei, bunicii mei făceam parte. Nu eram bogaţi, dar nici nu muream de foame. Şi ne ţineam de şcoală. Dacă am avut minimum media 7, am primit bursă de 900 de lei, prin 75-78. Mama era contabilă şi avea salariu de 1.200 de lei. Erau bani buni pentru un sportiv, dar care şi învăţa! Sigur că am făcut şi multe prostii, dar se ţinea la educaţie. Mama mă <restarta> pe loc dacă intram într-un magazin şi nu salutam cu Sărutmâna, nu ca acum. Când aud ce fac elevii şi părinţii cu profesorii acum, mă doare capul! Ce respect mai există?”, povesteşte Petre Brănişteanu.
L-a deranjat să vadă reacţiile oamenilor din jur cu câteva zile înaintea intrării în starea de urgenţă, în 16 martie. Să le vadă ”disperarea” de a avea cât mai mult, de a goli rafturile magazinelor, fără a se gândi că şi alţii au nevoie de provizii. Face o comparaţie cu ce l-a învăţat lumea sportului şi mai ales cea a sportului de echipă. ”Oamenii au devenit foarte egoişti. Mă gândesc la prieteniile formate de noi, colegi de echipă sau adversari. Sportul de echipă te învaţă altceva. Întâi să câştigi respectul celorlalţi, pentru că altfel nu se formează o echipă. Apoi încrederea, care nu dispare apoi niciodată. Urmează să înveţi să ajuţi şi să te ajuţi, mai ales că stăteam mai mult cu colegii decât cu familia. Se crea astfel un spirit, pe care mai întâi îl aveai în afara terenului, pentru că dacă acolo nu există, nu va exista nici pe teren. Eram în cantonament, de exemplu, şi se strica frigiderul de acasă al vreunuia dintre noi. Strângeam bani şi luam frigider nou. Sau la nuntă. Nu bani, întrebam ce are nevoie în casă. Luam aragaz sau bibliotecă. Aşa era ajutorul! Atunci le spuneam celor din alte echipe adversari şi mergeam la o bere după meci, acum se numesc duşmani. Mai fugeam din cantonamente câteva ore, legam altfel relaţiile. Noi am rămas ca fraţii şi acum. Asta cred că spune tot! De-asta îmi plăceau şi rugby şi hochei. Se băteau ca şi chiorii pe teren, apoi stăteau la grătar şi bere toată seara. Erau domni. Dar acum au dispărut şi cantonamentele şi parcă şi vremurile în care sportivii se respectau, chiar dacă erau adversari!”.
Perspectivele pentru sportul românesc, mai ales cel de echipă, sunt sumbre, din punctul de vedere al fostului mare baschetbalist român. În primul rând pentru că nu se vor mai găsi bani pentru sport, dar şi pentru că sportul, de performanţă sau de amatori, nu este prioritate naţională ”de cel puţin 20 de ani”.
”Nu vor mai fi bani de salarii în ţară, darmite în sport, aşa că va rămâne pe ultimul loc. În ultimii 20 de ani, cine a mai vorbit de sport ca problemă naţională? La Olimpiada de la Seul, România a terminat în primele zece din lume (locul 8 pe medalii – n.r.), dar de atunci? Aşa vezi în oglinda sportului tău ca ţară, când ieşi în lume! Am avut Daciada, au desfiinţat-o, pentru că e comunistă. Aveai mii de copii de unde să faci selecţie în multe sporturi, plus copii care făceau sport pentru sănătatea lor. Acum auzim de scutiri medicale şi ne uităm în jur la obezitate. Mă supără toate astea!”, crede Brănişteanu.
Stilul său hâtru iese la iveală pe final, pentru că oricât de grave par perspectivele nu uită de bucuria de a trăi, de a privi totul cu încredere. ”Eu vreau să-mi păstrez optimismul. Nu e sfârşitul lumii, iar românul întotdeauna s-a descurcat. Îmi place să spun că românul, de la Decebal şi Traian încoace, e campion mondial la făcut mişto! Dar optimismul şi speranţele mele se leagă mult de cei tineri. Aşa că, sper, sper, sper că baschetbaliştii români tineri vor înţelege ce şansă mare au şi să muncească dublu, să ajungă la echipele mari, să-şi facă un viitor în viaţă. Viaţa aceea va fi şi cea viitoare a baschetului românesc”, încheie Petre Brănişteanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
