Antrenorul Rareş Fortuneanu a declarat, după ce naţionala de handbal masculin a ratat calificarea la CE2022, că aceasta a fost pierdută la cele două meciuri cu Kosovo, din care România a scos un singur punct din patru posibile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Tricolorii au fost învinşi, duminică seară, de Muntenegru, scor 23-19, în ultimul meci din grupa 8 preliminară a CE2022, astfel că au încheiat pe ultimul loc şi au ratat turneul final.

”Am avut două scenarii favorabile: victoria sau meciul egal, ambele ne-ar fi putut aduce calificarea. Noi ne-am dus în Muntenegru să câştigăm, ştiind că ei au avut două meciuri în patru zile. Am încercat să pregătim faza defensivă şi să profităm de cele două schimbări pe care ei le-au propus ca să marcăm goluri pe contraatac şi faza a doua, lucru care nu a funcţionat aşa cum trebuie. Apărarea a mers bine, dar nu am reuşit să înscriem pe contaatac. Acest lucru ne-a defavorizat, pentru că pe faza ofensivă nu am reuşit să găsim soluţii uşoare. Ei au avut o apărare agresivă, ceea ce i-a favorizat şi au avut impact pe linia noastră de 9 metri. Echilibrul s-a rupt la începutul reprizei a doua, pe greşelile noastre individuale, care au fost în număr de 18. Toată repriza a doua a trebuit să fim în urmărire, presiunea a fost pe noi, ar fi trebuit să nu facem greşeli în atacul poziţional”, a spus antrenorul Rareş Fortuneanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În opinia tehnicianului, calificarea ”s-a pierdut  la cele două meciuri cu Kosovo. Din păcate, este încă o campanie pentru Campionatul European ratată”.

România a ratat încă o calificare la un turneu final de Campionat European, la 25 de ani de la ultima participare, când, în 1996, a ocupat locul al 9-lea. În campania pentru CE2022, tricolorii au obţinut următoarele rezultate: 30-33 şi 23-31 cu Suedia, 36-27 şi 19-23 cu Muntenegru, 23-23 şi 25-30 cu Kosovo.

Turneul final va avea loc în Ungaria şi Slovacia, între 13-30 ianuarie 2022.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.