La 24 de ore după remiza cu Le Havre de sâmbătă, scor 3-3, echipa Paris Saint-Germain a fost încoronată campioana Franţei, graţie înfrângerii rivalei Monaco la Lyon.
Câştigătoare a campionatului Franţei în 1986 şi 1994, şi apoi de nouă ori sub conducerea Qatar Sports Investments (2013-16, 2018-20, 2022-23), Paris Saint-Germain şi-a adjudecat duminică al 12-lea titlu naţional, în timp ce vicecampioana Monaco a pierdut cu 2-3 la Lyon, în etapa a 31-a din Ligue 1.
Este al 50-lea trofeu al lPSG, în total, dintre care 32 au fost cucerite de când QSI a preluat clubul, în 2011.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Neînvinsă în ultimele 26 de meciuri din Ligue 1 şi învinsă o singură dată de la începutul sezonului, în septembrie, împotriva lui Nice (2-3) pe Parc des Princes, PSG a preluat conducerea în etapa a 12-a şi nu a mai cedat-o după aceea, notează Le Figaro.
PSG, care a câştigat deja Supercupa Franţei la începutul anului 2024, este încă în cursă pentru ceea ce ar fi o cvadruplă istorică: are finala Cupei Franţei, cu Lyon, la 25 mai, şi va juca în semifinalele Ligii Campionilor împotriva lui Dortmund, la 1 şi 7 mai..
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.