Tehnicianul Dan Petrescu a declarat, sâmbătă seară, după meciul câştigat de CFR Cluj în faţa echipei Universitatea Craiova, că faptul că Alexandru Păun a intrat foarte bine a reprezentat cheia jocului.
“Craiova are un lot foarte bun şi un antrenor foarte bun. Cred că am procedat foarte bine că i-am lăsat pe jucători de la echipa naţională acasă. Păun a intrat foarte bine în meci, cred că acolo a fost cheia. Traore era sub presiune, eu la fel. Nimeni în afară de mine nu l-a fi băgat titular, dar s-a antrenat excelent în această săptămână”, a spus Petrescu la Digi Sport.
Dan Petrescu îl susţine total pe selecţionerul Cosmin Contra: “Eu sunt suporterul lui Contra, un o să vorbesc decât la superlativ de Cosmin”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Universitatea Craiova, în etapa a XIII-a, ultima a turului sezonului regulat al Ligii I.
Golurile au fost marcate de Traore ’70 şi Omrani ’78.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.