Un număr de 43 de asociaţii şi cluburi sportive din Cluj-Napoca, dar şi cinci federaţii naţionale, urmează să primească peste 11 milioane de lei din partea Consiliului local, fonduri nerambursabile, pentru evenimente şi competiţii în anul 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Comisia de analiză şi selecţie a proiectelor din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a anunţat, miercuri, propunerile pentru alocarea sumei de 11,220 milioane lei. În lista eligibilă se regăsesc 43 de cluburi şi asociaţii sportive, cărora li se alătură cinci federaţii naţionale, care vor organiza în acest an competiţii internaţionale la Cluj-Napoca.

În total, cererile depuse de cluburi şi federaţii au însumat circa 25 milioane de lei, dar suma alocată va fi de doar 11,2 milioane.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astfel, cele mai mari sume vor fi destinate către CS Universitatea Cluj şi FC Universitatea Cluj (câte 3 mil. lei), U BT Cluj-Napoca (1,7 mil. lei), CSM Cluj (430.000 lei), CS ”Motorhome Napoca Rally Team” (410.000 lei).

În ordine, forurile naţionale sprijinite cu fonduri din partea Primăriei Cluj-Napoca sunt următoarele: FR Gimnastică Ritmică - 350.000 lei (organizare etapă Cupă Mondială) şi FR Baschet - 350.000 (organizare CM under 17 baschet feminin), precum şi FR Karate WUKF - 100.000, FR Culturism şi Fitness - 100.000, şi FR Darts - 5.000, ultimele trei cu participare şi promovare a sportului de performanţă la evenimentul ”Sportul pentru toţi”.

CS CFR Cluj, club privat care, conform legii, nu este eligil pentru sume de la bugetul local, va primi doar 100.000 lei pentru promovarea sportului de performanţă.

Propunerile comisiei de specialitate urmează a fi votate în şedinţă a Consiliului local, după depunerea/rezolvarea, dacă va fi cazul, contestaţiilor, în intervalul 18-20 martie 2020.

Sumele sunt acordate în baza Regulamentului de finanţare nerambursabilă din fonduri publice a structurilor sportive.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.