După ce a câştigat primul său meci de la Mastersul de la Torino în faţa lui Holger Rune, scor 7-6 [3], 6-7 [1], 6-3, Novak Djokovici s-a asigurat că va termina anul pe primul loc mondial pentru a opta oară în carieră. Şi va petrece a 400-a săptămână ca lider ATP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Trei titluri de Grand Slam în acest an, ajungând la 24. Un al optulea sezon ca număr 1 mondial. 400 de săptămâni în fruntea clasamentului.

A fost cel mai bun sezon al carierei?

"Unul dintre cele mai bune, în orice caz, dar nu neapărat cel mai bun. Să câştigi trei turnee de Grand Slam, să ajungi în finala celui de-al patrulea şi să te gândeşti că nu a fost cel mai bun sezon al meu este puţin comic, nu-i aşa? (zâmbeşte) Dar este incontestabil unul dintre cele mai bune. 2011 şi 2015 au fost, de asemenea, sezoane foarte bune. Dar atunci am jucat mai multe turnee. Am câştigat mai multe meciuri şi am simţit cu adevărat că dominam circuitul. Anul acesta este diferit. Am jucat 10 sau 11 turnee. Am jucat foarte bine, mai bine decât majoritatea celorlalţi jucători. Am ales turneele potrivite la momentul potrivit. În Grand Slam, a fost clar unul dintre cele mai bune sezoane ale mele. Nu am mai pierdut niciun meci de la finala de la Wimbledon. Mă simt bine pe teren, dar este dificil să compari sezoane", a spus Novak Djokovici.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.