Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul 1 mondial, a anunţat, marţi, că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, după participarea la Adria Tour, turneu organizat în Serbia şi Croaţia chiar de el. Djokovici a declarat că şi soţia sa Jelena a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. El a precizat că va sta 14 zile în izolare, iar peste cinci zile va fi supus unui nou test.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Imediat ce am revenit la Belgrad, am făcut testul, care s-a dovedit a fi pozitiv şi în cazul meu şi al soţiei mele Jelena. Copiii noştri sunt negativi. Am organizat turneul pentru a ajuta jucătorii din regiune. Tot ce am făcut s-a dorit a fi un mesaj de solidaritate şi am fost bucuros că publicul a răspuns prezent. Am organizat turneul în momentul în care epidemia era în scădere şi credeam că sunt îndeplinite toate condiţiile. Din nefericire, virusul este mereu prezent şi va trebui să învăţăm să trăim cu el. Sunt profund dezolat de aceste noi cazuri. Sper să nu vor exista complicaţii şi toată lumea va fi bine. Voi rămâne în izolare în următoarele 14 zile şi voi fi testat din nou peste cinci zile", a declarat Djokovici.

Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul 1 mondial, a anunţat, marţi, că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, după participarea la Adria Tour, turneu organizat în Serbia şi Croaţia chiar de el.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El se alătură astfel lui Viktor Troicki, Grigor Dimitrov şi Borna Coric, de asemenea pozitivi, după participarea la Adria Tour.

În Serbia şi Croaţia, pentru că măsurile de distanţa nu sunt obligatorii, acestea nu au fost aplicate şi participanţii au fost văzuţi jucând baschet, fotbal, tenis, îmbrăţişându-se în faţa publicului, atât la Belgrad, unde a avut loc prima etapă a Adria Cup, cât şi la Zadar.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.