Neymar va fi indisponibil aproximativ patru săptămâni, ca urmare a unei "leziuni de gradul 2 la bicepsul femural stâng", a anunţat clubul Paris-Saint-Germain.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El s-a accidentat la meciul amical al Braziliei cu Senegal, scor 1-1, când a fost înlocuit în minutul 12.

Neymar va lipsi la meciul cu FC Bruges, din Liga Campionilor, programat la 22 octombrie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Neymar a fost protagonistul unei "telenovele" în această vară, în legătură cu dorinţa lui, eşuată în cele din urmă, de a reveni la Barcelona. Accidentat mult timp şi fără evoluţii remarcabile, cel mai scump jucător din lume a intrat în dizgraţia suporterilor parizieni şi după unele declaraţii care i-au rănit pe fani ("remontada" cu Barcelona, cel mai frumos moment din cariera lui).

De asemenea, el este acuzat de Najila Trindade că ar fi violat-o, în 15 mai, la Paris. Starul brazilian al echipei Paris Saint-Germain ar fi întâlnit-o pe femeie prin Instagram. Tânăra s-a deplasat în Franţa pentru a se întâlni cu fotbalistul. Ea a fost cazată în hotelul Sofitel Paris Arc Du Triomphe. La 15 mai, în jurul orei 20.00, jucătorul ar fi venit beat la hotel şi, după ce au fost cei doi un timp afectuoşi, Neymar ar fi devenit violent şi ar fi violat-o pe femeie. Tânăra a notat în plângere că a revenit în Brazilia la 17 mai, că era foarte afectată şi i-a fost teamă să depună plângere imediat.

Neymar şi-a susţinut nevinovăţia, afirmând că actul sexual a fost unul liber consimţit şi că a căzut într-o capcană, pentru a fi obligat să-i dea bani femeii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.