Calificată în turul al treilea al preliminariilor pentru Cupa Mondială din 2026, echipa naţională de fotbal a Palestinei speră să joace din nou acasă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Echipa naţională de fotbal a Palestinei s-a calificat deja în turul al treilea al preliminariilor asiatice pentru Cupa Mondială 2026, iar marţi, 11 iunie, va disputa ultimul său meci din grupa I a calificărilor asiatice, împotriva Australiei. Meciul se va disputa la Perth, cu Australia gazdă.

Într-o conferinţă de presă susţinută înaintea meciului de la Antipozi, căpitanul echipei palestiniene, mijlocaşul Mohammed Rashid a declarat: „A juca acasă este o mare motivaţie pentru orice echipă. Este un punct forte, este cel mai mare avantaj pe care îl poate avea o echipă. Ne rugăm lui Dumnezeu ca într-o zi să o putem face, mai ales în turul următor”, a spus Rashid.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Chiar dacă situaţia actuală nu este deloc favorabilă unui meci organizat în Fâşia Gaza, din cauza războiului cu Israel, naţionala palestiniană nu a mai disputat un meci acolo din anul 2019.

Cu 8 puncte, Palestina ocupă locul al doilea în grupa I, care contează atât pentru calificările la Cupa Mondială 2026, cât şi în calificările pentru Cupa Asiei 2027. Palestinienii s-au calificat pentru turneul final al Cupei Asiei din 2027 şi speră să ajungă la Mondiale, în 2026.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.