Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a afirmat, luni, că premierul Mihai Tudose a dispus o modificare legislativă în sensul în care militarii răniţi în teatrele de operaţiuni care obţin medalii la Jocurile Invictus să aibă aceleaşi beneficii precum campionii mondiali şi olimpici.
„Sunteţi o familie frumoasă, care a debutat la Toronto, arătând ce înseamnă să fii camarad, cu e să muţi o luptă pe terenul de sport. Vă întoarceţi triumfători dintr-o altă bătălie, în care aţi onorat cu cinste culorile patriei. Nimeni nu poate reprezenta mai bine decât dumneavoastră această ţară, cei care se află în continuare în teatrele de operaţiuni. Sunteţi nişte învingători. Aveţi din partea noastră toată suţinerea, primul ministru a dispus modificarea legislativă pentru ca această echipă să poată fi asimilată celorlalţi sportivi care ne reprezintă peste hotare la competiţiile sportive, să fiţi asimilaţi campionilor mondiali, olimpici, pentru că asta sunteţi”, a declarat ministrul apărării.
Căpitanul echipei României la cea de-a treia ediţie a Jocurilor Invictus, Şerban Laurenţiu, a ţinut să mulţumească sponsorilor şi donatorilor care au contribuit la strângerea sumelor necesare participării.
„Participarea la Invictus a fost pentru noi, răniţii din teatrele de război, o şansă să demonstrăm că militarii români chiar sunt de neînvins. Indiferent de loviturile primite am luat-o de la capăt. Am muncit mult individual şi în echipă şi suntem recunostori sponsorilor şi donatorilor care au fost alături de noi pentur a putea participa la această competiţie”, a spus Şerban Laurenţiu.
Sportivii militari şi antrenorii au fost primiţi luni de ministrul apărării naţionale, Mihai Fivor, într-o ceremonie care a avut loc la sediul MAPN, şi au primit diplome şi plachete.
România a participat la cea de-a treia ediţie a Jocurilor Invictus, de la Toronto, cu o delegaţie formată din 15 sportivi, care au obţinut patru medalii, una de aur pe echipe la tir cu arcul, una de argint prin Ionuţ Butoi, la tir cu arcul, una de argint la canotaj (simulator), obţinută de Ciprian Iriciuc, şi una de bronz la 1.500 de metri (Laurenţiu Şerban).
Cei 15 militari români au concurat în şapte discipline sportive: tir cu arcul, atletism, canotaj (simulator), haltere, ciclism, înot şi volei.
Dintre cei 15 militari participanţi, 14 au fost răniţi în tearele de operaţiuni din Afganistan, iar unul în Irak.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.