Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că meciul amical cu Anglia va fi unul interesant, care poate fi numit “un moment al revanşei”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Partida trebuia să se dispute pe alt stadion şi după aceea, când am aflat de schimbare, chiar glumeam între noi: Sper să nu fie Middlesbrough. Şi chiar acel stadion a fost ales. Îl putem numi chiar şi un moment al revanşei, dar totuşi este un meci amical. Eram jucător, acum sunt antrenor. Va fi un duel interesant cu amintiri dureroase de partea noastră, cu amintiri frumoase pentru Southgate”, a spus Rădoi.

El a menţionat că revenirea spectatorilor va fi “un moment fericit pentru toată lumea”. “Să sperăm că va fi gata şi prezenţa suporterilor la finala Cupei României şi până la urmă cred că toată lumea asta aşteaptă, ca suporterii să fie în tribune”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

România va disputa la 2 iunie un meci amical cu Georgia, gazdă fiind stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti, iar la 6 iunie va juca în deplasare cu Anglia, la Middlesbrough. Ambele partide sunt amicale.

În urmă cu 15 ani, pe stadionul din Middlesbrough, cu actualul selecţioner al Angliei, Gareth Southgate, în postura de căpitan al lui Middlesbrough şi actualul selecţioner, Mirel Rădoi, căpitan al roş-albaştrilor, se juca returul semifinalei de Cupa UEFA câştigat de gazde cu 4-2. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.