FC Argeş a anunţat, sâmbătă, că a obţinut serviciile fotbalistului Mihai Roman, în vârstă de 32 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Roman a adunat 340 de meciuri şi 70 de goluri în carieră. Mare parte din carieră şi-a petrecut-o în campionatul din România, dar a avut şi experienţe în afara graniţelor ţării, în campionatul Olandei, al Uzbekistanului şi al Israelului.

Jucătorul de profil ofensiv a debutat pentru echipa naţională de fotbal a României în 2015, într-un amical împotriva Moldovei. Mai are o partidă sub Tricolor, un amical împotriva Bulgariei. Are în palmares o Cupă a României câştigată cu Universitatea Craiova.

În cariera sa, Mihai Roman a mai evoluat pentru formaţii precum U Craiova 1948, U Cluj, Turnu Severin, Săgeata Năvodari, Pandurii Tg. Jiu, NEC Nijmegen, Maccabi Petah Tikva, Universitatea Craiova, Poli Timişoara, FC Botoşani şi Neftchi Fergana.

Ultima echipă pentru care a activat a fost Neftchi Fergana, formaţie din prima ligă din Uzbekistan. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.