Jucătoarea Mihaela Buzărnescu, consideră că absenţa numărului 2 mondial Petra Kvitova din Cehia de la întâlnirea de FedCup este un avantaj pentru echipa României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Sigur e o partidă grea, cu jucătoare foarte bune şi la dublu, câştigătoare de Grand Slam, dar faptul că Petra nu vine e un avantaj pentru noi. Dar noi trebuie să ne gândim doar la echipa noastră şi la jocul pe care îl vom face noi indiferent de adversara cu care vom juca. Noi suntem într-o formă bună, suntem o echipă, ne adaptăm foarte repede de la individual la partea de echipă, chiar dacă se întâmplă foarte rar să jucăm împreună. Contează foarte mult şi atmosfera, care este foarte bună, şi asta ne dă o stare de pozitivism şi o stare mai relaxată, ne putem relaxa. Ştiu cum este publicul lor, am jucat finala anul trecut la Praga contra Petrei şi a fost plină arena, dar au avut şi fair-play pentru mine. Ne vom adapta. Nu este foarte uşor, dar trebuie să ştim să gestionăm situaţiile astea”, a spus Buzărnescu la Aeroportul Henri Coandă.

Buzărnescu spune că Monica Niculescu şi Irina Begu vor fi mult mai încrezătoare după ce au câştigat la dublu turneul de la Hua Hin: "Le felicit, ne bucurăm foarte mult pentru rezultat şi cu siguranţă vor veni foarte încrezătoare şi poate va fi un dublu, ele au jucat bine mereu împreună. Ăsta poate fi un plus pentru noi."

Ana Bogdan vede întâlnirea cu Cehia din FedCup ca pe una de cinci stele şi spune că diferenţa va fi făcută de experienţă.

"Este o întâlnire de cinci stele pentru că toate fetele care vor juca acolo sunt la cel mai înalt nivel. Clar ne aşteptăm la meciuri dificile, echilibrate. Eu abia aştept confruntarea. Cred că diferenţa o va face experienţa şi capacitatea de a ne încuraja. Cred că la partea emoţională se va face o diferenţă, mai ales că jucăm la ele acasă. Este un avantaj că nu vine Petra, noi avem jucătoare foarte bune şi eu mă aştept la un rezultat pozitiv. Va conta enorm fiecare lucru pe care îl vom face în această săptămână, fiecare antrenament, fiecare vorbă spusă. Suntem pozitivi şi ne dorim victoria”, a declarat Ana Bogdan.

Întâlnirea Cehia – România este programată în 9 şi 10 februarie, la Ostrava, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Federaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.