Darius Olaru, căpitanul echipei FCSB, spune că a fost fault la contactul de penalti, de la golul al doilea al bucureştenilor la meciul cu Unirea Slobozia, dar nu ştie dacă faza s-a petrecut în careu.
„O execuţie foarte frumoasă la golul al doilea, nu ştiu de câte ori o va mai reuşi în carieră. Noi nu avem scuză. Ne doream foarte mult să ştergem ce am făcut greşit etapa trecută. Ne îngrijorează, dar nu trebuie să ne mai gândim la ce a fost. Ne aşteaptă un meci foarte dificil. Nu ne-am gândit la Maccabi, am vrut să câştigăm. Părerea mea este că am făcut o primă repriză bună. Mi s-a părut cam fault la primul lor gol, cred că 95 la sută dintre arbitrii ar fi dat fault. Chiar dacă doar Coman a plecat, avem mulţi colegi noi, ne trebuie puţin timp să ne acomodăm, cu timpul, cu antrenamentele, ne vom acomoda. Simţim că a plecat un jucător foarte important dintre noi şi încercăm să-l suplinim.
La penalti, după părearea mea a fost fault clar, singura problemă este dacă s-a întâmplat în careu. El m-a împins din spate şi eu am căzut. Pentru meciurile care urmează, Europa este altceva. Trebuie să ştim să gestionăm altfel cele două partide cu Maccabi”, a declarat Darius Olaru.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Echipa Unirea Slobozia a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa campioană a României, FCSB, într-un meci din etapa a doua din Superligă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...