Meciul Manchester United – Liverpool, care ar fi trebuit să se dispute duminică, în Premier League, a fost amânat ca urmare a pătrunderii în stadion şi pe gazon a suporterilor echipei gazdă, a anunţat liga engleză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Ca urmare a breşei de securitate de la Old Trafford, meciul Mancheste4r United – Liverpool a fost amânat. Este o decizie colectivă luată de poliţie, cele două cluburi, Premier League şi autorităţile locale. Siguranţa tuturor la Old Trafford rămâne de o importanţă maximă. Înţelegem şi respectăm puterea sentimentelor, dar condamnăm orice act de violenţă, vandalism şi pătrundere ilegală într-o incintă, în special având în vedere şi încălcărilea regulilor din pandemie. Fanii au multe căi prin care îşi pot manifesta opiniile, însă acţiunile unei minorităţi văzută astăzi nu au justificare. Suntem alături de poliţişti şi de stewarzi, care au fost puşi într-o situaţie periculoasă, care nu are ce să caute în fotbal”, a precizat Premier League, adăugând că noua dată a meciului va fi anunţată.

În urmă cu câteva ore, sute de suporteri ai echipei Manchester United au pătruns în stadionul Old Trafford şi pe teren şi au cerut plecarea proprietarilor clubului.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.