Dragoş Albu, jucătorul formaţiei FCU Craiova, a declarat vineri, după înfrângerea suferită pe teren propriu în faţa Petrolului Ploieşti, că echipa trebuie să se adune şi să fie pregătită pentru următorul meci.
„Trebuia să fim mult mai atenţi la contraatacurile lor, pentru că asta a fost tactica pe care au folosit-o. Ne-au aşteptat să ieşim la joc şi au plecat pe contraatac.
La faza golului am încercat să joc un pas din prima, între linii, şi mi-a ieşit prost. Fundaşii noştri erau la centrul terenului, ei au plecat pe contraatac şi au marcat. După aceea noi nu am reuşit să revenim şi aşa s-a scris istoria acestui meci.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din păcate l-am pierdut, dar mergem înainte, avem un meci greu în cupă şi trebuie să-l câştigăm. Acum trebuie să ne vedem de treabă şi să ne antrenăm, pentru că doar aşa putem să creştem. Jocul nostru are momente bune şi momente mai puţin bune, de aceea trebuie să ne revenim. Ăsta este adevarul!”, a declarat Dragoş Albu.
Echipa Petrolul Ploieşti a învins vineri seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia FCU Craiova 1948, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...