Florin Pîrvu, antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, crede că meciul de joi, de pe Arena Naţională, cu FCSB, s-a rupt în momentul în care adversarii au marcat din penalti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Puteam să marcăm chiar în primele minute, prin Gicu Grozav, dar din păcate am luat acel gol din penalti şi acolo s-a rupt totul. Până atunci am jucat foarte bine, am reuşit să egalăm... Nimănui nu-i convine să aibă atâtea înfrângeri, mă deranjează, pentru că aşa pierdem încrederea jucătporilor. De altfel şi apelul meu la pauză, în vestiar a fost să rămânem uniţi. Un meci foarte greu ne aşteaptă duminică. Craiova este o echipă puternică, dar sunt convins că vom face tot efortul pentru a reuşi să câştigăm”, a declarat Florin Pîrvu.

Echipa bucureşteană FCSB a învins joi, pe teren propriu, fomaţia Petrolul Ploieşti, scor 4-1, în ultimul meci al etapei a 28-a din Superligă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.