Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că nu va face parte din viitoarea echipă guvernamentală condusă de Viorica Dăncilă. "O să mă retrag, dar o să rămân un partener al sportului şi al organizaţiilor de tineret", a afirmat Dunca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am discutat cu domnul preşedinte Dragnea şi a zis sa mai rămân două luni, dar am zis că trebuie să am grijă şi de organizaţia de la Braşov. Eu nu alerg nici după funcţi şi nici nu m-am dus după semnături de susţinere. Am discutat în fiecare zi cu preşedintele Dragnea, i-am spus să găsim o persoană care să comunice cu sportivii. Vă anunţ că o să mă retrag, dar o să rămân un partener al sportului şi al organizaţiilor de tineret. Sper că nu i-am dezamăgit pe preşedinţii de federaţii. Toţi mi-au spus să rămân. Am prioritizat federaţiile, dar trebuie să ne gândim să investim în viitor şi în tineret. Am analizat bine cu mai multe persoane şi cu preşedintele Dragnea, trebuie asumată o responsabilitate, nu e uşor, e foarte greu. E un moment zero, trebuie să ne aşezăm toţi la masă", a declarat Dunca.

Întrebat dacă retragerea sa are o legătură cu integritatea, Dunca a răspuns: "Mă duc să mă ocup şi de partid, e o discuţie de două luni. Am depus mult efort şi am considerat că am dat o direcţie sportului, acum avem nevoie de continuitate. Retragerea mea nu are legătură cu integritatea, trebuie să mă ocup şi de alte lucruri."

Despre viitorul ministru, Marius Dunca a spus: "Multe nume cunosc, am văzut că se vehiculează Ioana Bran şi fostul ministru Gabriela Szabo, dar nu ştiu alte nume."

El se află în centrul unui scandal legat de întârzierea plăţii premiilor pentru medaliile obţinute la Campionatele Europene de canotaj. În acelaşi timp, Dunca este acuzat de faptul că încearcă să obţină susţinere în lumea sportului alocând sume mari pentru premierea unor rezultate la sporturile neolimpice.

Fosta atletă Gabriela Szabo, în vârstă de 42 de ani, ar putea prelua portofoliul Ministerului Tineretului şi Sportului în Cabinetul Dăncilă, acesta putând fi al doilea mandat al său în fruntea MTS, conform declaraţiilor unor surse politice pentru News.ro.

Contactată de News.ro, Gabriela Szabo a spus că nu ştie că s-ar afla pe lista posibililor miniştri din cabinetul Dăncilă, refuzând alte comentarii.

În vârstă de 31 de ani, deputatul PSD Ioana Bran este fiica unui om de afaceri din Satu Mare, Ioan Bran, cu investiţii în domeniul producerii băuturilor alcoolice. Ea este secretarul Camerei Deputaţilor.

Vineri, de la ora 11.00, are loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, în care va fi decisă componenţa noului guvern.

Marius-Alexandru Dunca a preluat, la 5 ianuarie 2017, postul de ministru al Tineretului şi Sportului de la Elisabeta Lipă. Dunca a fcăut parte mai înâtâi din Guvernul Sorin Grindeanu şi, după căderea acestuia, în executivul condus de Mihai Tudose, care a demisionat la 16 ianuarie.

Dunca s-a născut la 19 iulie 1980, la Braşov, şi a absolvit Universitatea Transilvania în 2004, fiind de profesie inginer mecanic.

Între noiembrie 2006 şi noiembrie 2007, el a fost consilier cabinet parlamentar, iar în perioada decembrie 2007 - decembrie 2008 a fost consilier cabinet europarlamentar. Din iunie 2009 până în noiembrie 2009 a fost director coordonator al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov. Din mai 2012 şi până în noiembrie 2015, Dunca a lucrat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, îndeplinind funcţiile de vicepreşedinte şi ulterior preşedinte ANPC.

Marius Alexandru Dunca a fost şeful ANPC din februarie 2014 până la 3 noiembrie 2015, când a fost demis de către fostul premier Victor Ponta după tragedia din clubul Colectiv.  

După demiterea de la ANPC, Marius Dunca a fost numit secretar general al Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO). El a mai fost director în cadrul societăţii Diamond Cleaning Braşov.

Marius Dunca este preşedintele PSD Braşov şi la 11 decembrie 2016 a fost ales senator de Braşov. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.