Antrenorul Devis Mangia a comentat, vineri, oferta făcută de Gigi Becali pentru Alexandru Mitriţă şi Nicuşor Bancu, spunând că pentru el cei doi jucători fac mai mult de cinci milioane de euro. Tehnicianul italian a adăugat că este obişnuit ca Becali să oferteze jucători de la Craiova înaintea meciului direct.
"Pentru mine, Mitriţă şi Bancu au o valoare mai mare de cinci milioane de euro. Sunt obişnuit, după anul trecut ştiu ce se întâmplă înaintea meciului cu FCSB, nu este o problemă nici pentru mine, nici pentru jucători", a declarat Mangia, într-o conferinţă de rpesă.
Mitriţă a declarat că Gigi Becali o să mai "rateze" transferul lui d emai multe ori şi că nu doreşte să joace la altă echipă în România.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Valoarea mea se vede pe teren, se vede în meciul cu Steaua, în alte meciuri, nu vreau să spun cât valorez eu sau Nicu, îi las pe alţii să vorbească despre acest lucru. Nu mă interesează, sunt căpitanul acestei echipe, sunt oltean, m-am născut în oraşul acesta, mi-am dorit să joc pentru această echipă, în afara Craiovei nu voi juca la o altă echipă din România, avem cei mai frumoşi suporteri, eu zic că nu se merită să plec de aici. Dacă vom pleca, eu şi Nicu, cu siguranţă vom pleca afară. O să mă rateze (n.r. - Becali) de foarte multe ori", a spus Mitriţă.
La rândul său, Bancu a spus că nu se aştepta să fie ofertat, dar nici nu îl interesează ce spun rivalii despre el.
"Nu decidem noi, jucătorii, cât valorăm. Există oameni care se pricep la astfel de lucruri, ei decid,. Nu ne gândim la valoarea noastră, ne gândim să dăm totul pe teren şi să ne ajutăm echipa. Nu mă aşteptam să fiu ofertat, nici nu mă gândesc la aşa ceva. Nu ne interesează ce zic ceilalţi despre noi", a afirmat fundaşul.
Luni, Gigi Becali l-a criticat pe selecţionerul Cosmin Contra pentru că nu i-a folosit cu Serbia pe Alexandru Mitriţă şi pe Nicuşor Bancu de la CSU Craiova. Şi pentru că se apropia meciul CSU Craiova - FCSB, Becali a făcut din nou o ofertă pentru ei, trei milioane pentru Mitriţă şi două pentru Bancu. "Măine, dacă vrea Rotaru, pac, în cont, cinci milioane", a spus Becali.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.