Fostul internaţional Ionuţ Lupescu îşi lansează, luni, candidatura la preşedinţia FRF, în prezenţa unui număr impresionat de foşti fotbalişti, mulţi dintre ei din "Generaţia de Aur", dar şi din alte generaţii. De asemenea, fostul antrenor al echipei Manchester United Alex Ferguson a transmis un mesaj video de susţinere.
La lansarea candidaturii lui Ionuţ Lupescu au participat, printre alţii, Gheorghe Hagi, Ciprian Marica, Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Florin Răducioiu, Gheorghe Popescu, Tudorel Stoica, Dorin Mateuţ, Florin Prunea, Ioan Andone, Victor Piţurcă, Adrian Ilie, Mircea Sandu, Daniel Pancu, Daniel Niculae, Cristian Chivu, Marius Lăcătuş, Gino Iorgulescu, Ionel Ganea, Basarab Panduru, Răzvan Raţ şi Adrian Iencsi.
Mircea Lucescu a transmis un mesaj video, la fel Sir Alex Ferguson, care i-a urat succes lui Lupescu la alegerile pentru preşedinţa FRF.
Fotbalul pe primul loc, Respect, Transparenţă, Legalitate şi Folosirea transparentă a resurselor sunt valorile pe care le îmbrăţişează Ionuţ Lupescu, în "manifestul" său de candidatură.
"Mă bucur să vă văd în număr atât de mare. Faptul că sunteţi atâţia aici îmi dă mie convingerea că am luat decizia care trebuie, pentru că nu a fost o decizie uşoară. Am decis să fac acest pas - câteodată trebuie să ieşi din zona de confort - pentru că se poate face mult mai mult pentru fotbalul românesc. Am avut privilegiul să văd la UEFA aspectul general al fotbalului european şi mi-am dat seama că decalajaul acesta dintre estul Europei şi vestul Europei va fi şi mai mare dacă noi în fotbal nu luăm deciziile într-o direcţie bună, măsuri mai radicale. Este singurul lucru care se poate face acum pentru a nu cădea şi mai jos. Nu pot să fac singur, ci numai împreună cu <gaşca> aceasta care este aici. E foarte important ca noi, împreună, să recredibilizăm fotbalul românesc, să aducem oamenii pe stadioane, să aducem sponsorii şi legiuitorii lângă noi. Nu e o misiune uşoară şi nu am să pot să o fac dacă nu sunteţi alături de mine. E foarte important ca oamenii din fotbal să revină acolo unde le e locul", a declarat Lupescu.
În vârstă de 49 de ani, Ionuţ Lupescu a evoluat de 74 de ori pentru naţionala României şi a jucat de-a lungul carierei la echipe precum Dinamo, Bayer Leverkusen, Borussia Monchengladbach, Bursaspor şi Al-Hilal.
El a fost director general în cadrul FRF în perioada 2005-2011, apoi a devenit oficial la UEFA, ocupând funcţie de şef al Comisiei tehnice.
Alegerile de la FRF vor avea loc la 18 aprilie. Principalul contracandidat al lui Lupescu va fi actualul preşedinte al forului de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.