Slecţionerul Germaniei, Joachim low, şi-a lăudar echipe după victoria cu 4-2, obţinută, sâmbătă, în faţa Portugaliei, la Euro-2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"A fost o super-performanţă, am văzut o stare bună de spirit şi un moral bun într-o situaţie dificilă. Merităm această victorie şi acest scor. Am vrut să ne corectăm jocul ofensiv, să facem mai bine ceea ce greşisem împotriva Franţei, era clar şi am dictat ritmul de la început, am dezvoltat un joc bun de combinaţii pe aripi, cu Gosens şi Kimmich. (n.r. - dacă a fost meciul vieţii pentur Gosens) Nu ştiu, are încă o viaţă lungă în faţă. A fost combativ, întotdeauna periculos la poarta adversă, de asta avem nevoie", a declarat Low, potrivit lequipe.fr. 

Reprezentativa Portugaliei, deţinătoarea trofeului, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 4-2 (2-1), de selecţionata Germaniei, într-un meci disputat la Munchen, în Grupa F a Campionatului European. Lusitanii au condus cu 1-0, iar primele două goluri ale germanilor au fost marcate de portughezi în propria poartă, o premieră la un turneu final al CE.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Au marcat: Ronaldo ’15, Diogo Jota ’67 / Ruben Dias ’35 (autogol), Guerreiro ’39 (autogol), Havertz ’51, Gosens ’60.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.