Antrenorul Julen Lopetegui ar putea fi demis, luni, de la conducerea tehnică a echipei Real Madrid şi înlocuit cu argentinianul Santiago Solari, antrenorul formaţiei secunde, scrie lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Întrebarea nu este dacă va fi demis Lopetegui, ci când, a notat sursa citată. Potrivit acesteia, în cadrul conducerii clubului madrilen sunt două opinii. O parte dintre consilierii preşedintelui Florentino Perez îl sfătuiesc pe acesta să-l demită luni pe antrenor şi să-l numească pe Solari, pentru a se evita un posibil rezultat ruşinos, marţi, în meciul de acasă cu Viktoria Plzen, din Liga Campionilor. Un eşec cu Plzen era de neconceput la tragerea la sorţi a fazei grupelor, dar nu mai pare imposibil după ce Real Madrid a fost învinsă de echipe modeste, ca Alaves şi Levante.

Potrivit celorlalţi consilieri, Lopetegui ar trebui înlocuit după El Clasico de duminică.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Înfrângerea cu Levante de sâmbătă, scor 1-2, suferită pe teren propriu, a scos campioana Europei de pe locurile care asigură participarea sezonul viitor în cupele continentale.

După nouă etape, Real Madrid ocupă locul 7, cu 14 puncte, la un punct de locul 6, ultimul "european", ocupat de Valladolid. Totuşi, distanţa de patru puncte faţă de liderul FC Barcelona nu este una insurmontabilă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.