Echipa spaniolă Real Madrid a pierdut marţi seara, pe teren propriu, scor 1-3, cu formaţia italiană AC Milan, în Liga Campionilor. La Lisabona, Manchester City a cedat cu 1-4 în faţa lui Sporting.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rezultate surprinzătoare în etapa a patra din Liga Campionilor. La Madrid, AC Milan a deschis scorul în meciul cu Real, dar gazdele au egalat destul de repede printr-un penalti transformat de Vinicius Junior. Însă elevii lui Paulo Fonseca au intrat în avantaj la pauză după golul lui Morata. În partea secundă milanezii au făcut 3-1, iar gazdele au fost aproape să reducă din diferenţă, dar golul lui Rudiger, din minutul 81, a fost anulat de VAR. Milan s-a impus cu 3-1 în timp ce Real suferă a doua înfrângere consecutivă, după cea din meciul cu Barcelona

La Lisabona, Foden a deschis scorul repede, în minutul 4, aducându-i în avantaj pe campionii Angliei, replica gazdelor venind în minutul 38, la golul lui Gyokeres. După pauză, în numai patru minute Sportingul lui Ruben Amorim a trecut în avantaj de două goluri, 3-1. Haaland a trimis în bară un penalti, în minutul 69, în timp ce Gyokeres nu a ratat de la punctul cu var, în minutul 81, reuşind tripla. S-a încheiat 4-1 pentru Sporting, care este pe locul al doilea în clasamentul Ligii Campionilor, cu 10 puncte. Pe primul loc este FC Liverpool, cu patru victorii din patru meciuri, după un 4-0 sec împotriva lui Bayer Leverkusen.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Rezultate înregistrate marţi în Liga Campionilor:

PSV Eindhoven – Girona 4-0 (Flamingo 16, Tillman 33, Bakayoko 83, Krejci 89 autogol);

Slovan Bratislava – Dinamo Zagreb 1-4 (Strelec 5 / Spikic 10, P. Sucic 30, Kulenovic 54, 72);

Real Madrid – AC Milan 1-3 (Vinicius Junior 23 penalti / Thiaw 12, Alvaro Morata 39, Reijnders 73);

FC Liverpool – Bayer Leverkusen 4-0 (Luis Diaz 61, 93, 90+2, Gakpo 65);

Borussia Dortmund – Sturm Graz 1-0 (Malen 86);

Sporting Lisabona – Manchester City 4-1 (Gyokeres 38, 49 penalti, 81 penaltiAraujo 46 / Foden 4);

Lille – Juventus Torino 1-1 (J. David 27 / Vlahovic 60 penalti);

Celtic Glasgow – RB Leipzig 3-1 (Kuhn 35, 45+1, Hatate 72 / Baumgartner 23);

Bologna – AS Monaco 0-1 (Kehrer 87).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.