Echipa Benfica Lisabona a învins marţi seara, pe teren propriu, formaţia belgiană FC Bruges, scor 5-1, calificându-se în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Un loc în sferturi şi-a adjudecat şi gruparea engleză Chelsea Londra, care a învins pe Borussia Dortmund cu scorul de 2-0.
Benfica Lisabona câştigase şi meciul din Belgia, cu 2-0, iar pe Estadio da Luz nu a avut probleme în faţa lui FC Bruges. Lusitanii s-au impus cu 5-1, prin golurile marcate de Rafa Silva (min, 38), Goncalo Ramos (45+2, 57), Joao Mario (71 penalti) şi Neres (77). Meijer a înscris golul de onoare pentru Bruges, în minutul 87.
Chelsea Londra s-a impus cu 2-0 în faţa Borussiei Dortmund, mergând şi ea în sferturi. Sterling (min. 43) şi Havertz (min. 53, din penalti) au înscris golurile calificării londonezilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Miercuri vor avea loc meciurile Tottenham Hotspur - AC Milan, în tur 0-1, şi Bayern Munchen - Paris Saint-Germain, în tur 1-0.
Tragerea la sorţi a meciurilor din sferturi de finală şi semifinale va avea loc la 17 martie, iar partidele din sferturi se vor disputa în luna aprilie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.