Simona Halep arată că este în formă cu o săptămână înainte de Australian Open, a scris, sâmbătă, lequipe.fr, după ce jucătoarea română a câştigat turneul Shenzhen Open.
"Numărul 1 mondial şi-a început în mod ideal anul. Simona Halep a câştigat turneul de început al sezonului, dominând-o pe deţinătoarea titlului la Shenzhen, Katerina Siniakova. Disputat pe un teren acoperit (diferit faţă de cel prevăzut iniţial) şi nedifuzat din cauza schimbării locului, meciul nu a fost cursiv, cu nouă break-uri şi cu seturi în sens unic (6-1, 2-6, 6-0). Românca s-a impus în urma unui set în care adversara ei a dispărut din joc (şase puncte câştigate în total). La o săptămână de Australian Open, Halep arată că este în formă. Ea caută în continuare primul trofeu de Grand Slam, dar nu a strălucit niciodată cu adevărat la Melbourne, unde a suferit două eliminări în primul tur (sferturi de finală, cel mai bun rezultat)", a scris publicaţia franceză.
"Halep se reafirmă ca numărul 1 mondial la Shenzhen", a titrat Marca. "Simona Halep, numărul 1 mondial din luna octombrie, vrea să-şi păstreze domnia cât mai lung posibil. Ea a demonstrat asta în prima săptămână din noul an, la Shenzhen, învingând-o pe Katerina Siniakova în finală", a adăugat marca.com.
"Numărul 1 mondial, Simona Halep, a transmis, sâmbătă, un avertisment rivalelor de la Australian Open, învingând-o în trei seturi pe Katerina Siniakova pentru tilul de la Shenzhen", a notat AFP.
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat a doua oară turneul de categorie WTA International Shenzhen Open, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-1, 2-6, 6-0, pe deţinătoarea titlului, sportiva cehă Katerina Siniakova, locul 47 WTA şi cap de serie numărul 6. Acesta este al 16-lea trofeu din cariera jucătoarei române.
Halep şi Siniakova sunt adversare şi în finala de dublu, care are loc la ora transmiterii acestei ştiri, tot în sală. Perechea cehă Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cap de serie numărul 1, întâlneşte în ultimul act echipa Simona Halep/Irina Begu.
Următorul turneu la care va participa Simona Halep va fi Australian Open (15-28 ianuarie). Ea va fi cap de serie numărul 1 la primul Grand Slam al anului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.