Justiţia americană a decis, ca din lipsă de dovezi, să renunţe la inculparea pentru viol a internaţionalului portughez Cristiano Ronaldo, a anunţat, luni, procurorul care se ocupă de caz.
"În baza informaţiilor disponibile, aceste acuzaţii nu pot fi dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă", se arată într-un comunicat al procurorului din comitatul Clark, din Nevada.
Ronaldo este acuzat de Kathryn Mayorga, în vârstă de 35 de ani, că a violat-o în 2009, într-o cameră de hotel din Las Vegas.
În 13 iunie 2009, ea a sunat la poliţia din Las Vegas pentru a denunţat un viol, dar a refuzat să identifice agresorul, iar în 2010 a ajuns la un acord cu Ronaldo pe această temă.
În august 2018, ea a contactat poliţia din Las Vegas, cerând redeschiderea dosarului şi l-a acuzat pentru prima oară pe atacantul echipei Juventus.
"În ciuda trecerii timpului, poliţia a efectuat o anchetă, dar nu a găsit dovezi. În consecinţă, nu vor fi luate măsuri", a precizat procurorul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.