Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a precizat, marţi, în social media, că pentru punerea în aplicare a măsurilor anunţate de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la revenirea spectatorilo pe stadioane este nevoie de un Ordin comun al MTS şi MS, care va fi publicat în Monitorul Oficial în câteva zile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Este nevoie de un Ordin comun, dat de MTS si MS, care să reglementeze condiţiile în care urmează ca publicul să revină în arenele sportive. Acest ordin nu se poate face peste noapte. Cred că ne-am săturat cu toţii de acte normative făcute pe genunchi. Ţin permanent legătura cu cei de la Ministerul Sportului, i-am rugat tot timpul să urgenteze procedura birocratică de emitere a ordinului, şi înţeleg că acesta a plecat deja pe circuit, către Ministerul Sănătăţii. În câteva zile, el va fi publicat în Monitorul Oficial. Nu refuză nimeni să pună în aplicare măsurile anunţate de Preşedintele Johannis, aşa încât vă rog să nu vă mai luaţi dupa speculaţiile din media. Este simplu să judecăm din afară. Chiar şi eu, un susţinător vechi al ideii redeschiderii stadioanelor, am momente în care parcă nu mai pot aştepta. Dar mai este nevoie doar de puţină răbdare. Ştiu că e greu, dar momentul reîntoarcerii pe stadioane, pentru a susţine echipa favorită, este tot mai aproape”, a notat Ştefan pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat săptămâna trecută, după şedinţa de lucru cu premierul şi cu mai mulţi miniştri pe tema pandemiei, că, din 15 mai, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.