Preşedintele american Joe Biden a asigurat, vineri, familiile a doi americani reţinuţi în Rusia, vedeta baschetului Brittney Griner şi fostul militar Paul Whelan, că "studiază toată modalităţile posibile" pentru repatrierea celor doi, a anunţat Casa Albă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Joe Biden s-a întâlnit separat cu Elizabeth Whelan, sora lui Paul Whelan, şi Cherelle Griner, soţia lui Brittney Griner.

"Preşedintele este recunoscător că a avut ocazia să afle mai multe despre Brittney şi Paul”, a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

Cherelle Griner a declarat pentru CNN că întâlnirea de vineri a servit drept asigurare că administraţia s-a angajat să-i aducă soţia acasă din Rusia. "Nu a fost o întâlnire în care preşedintele mi-a spus vestea pe care vreau să o aud”, a spus Cherelle Griner. "Nu a fost asta, dar a fost una dintre acele întâlniri care mi-a dat încredere în ceea ce face el acum, a spus Cherelle Griner, care a insistat luni întregi pentru această întâlnire.

"Această administraţie caută modalităţi de a o aduce pe BG acasă prin negocieri”, a spus ea. „Pentru că nu este atât de simplu pe cât s-ar putea crede – să ne uităm la lista de oameni pe care îi avem şi să cerem Rusiei să aleagă. Este mai complex decât atât şi cere mult efort. Cred că încă nu şi-au dat seama ce vrea Rusia în schimbul lui BG”, a spus ea.

Cherelle Griner a subliniat că singura modalitate de comunicare cu soţia sa este prin scrisori şi a menţionat că aceasta este la "capătul puterilor".

John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, a asigurat că "discuţiile continuă”.

Rusia a anunţat recent că este pregătită să discute despre un schimb de prizonieri pentru sportivă. John Kirby a asigurat că Washingtonul a făcut o ofertă "serioasă” Moscovei, dar că ruşii "nu răspund”.

Jucătoarea de baschet a fost condamnată la nouă ani de închisoare de către un tribunal rus pentru trafic de canabis. Cazul său a căpătat o dimensiune geopolitică în contextul crizei dintre Moscova şi Washington legată de ofensiva rusă din Ucraina.

Guvernul Statelor Unite susţine că Griner a fost reţinută pe nedrept şi a propus să îl ofere la schimb pe Viktor Bout, un traficant de arme rus care ispăşeşte o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Statele Unite, în schimb urmând să intre şi Paul Whelan, care ispăşeşte o pedeapsă de 16 ani de închisoare în Rusia pentru "spionaj".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.