După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Jul, relatează AFP.
Cu 79 de zile înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, la 26 iulie - a treia ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris din istorie, după cele din 1900 şi 1924 - torţa olimpică a ajuns în sfârşit în Franţa, după o călătorie de 12 zile din ţara sa de origine, Grecia.
Într-o ceremonie meticulos coregrafiată de Thomas Jolly şi întâmpinată de un curcubeu magnific, torţa a coborât pentru prima dată din mitica navă cu trei catarge în mâinile lui Florent Manaudou, campion olimpic la înot la Londra în 2012, în aplauzele unei mulţimi impunătoare în golful Lacydon, unde grecii au fondat Massalia acum 2.600 de ani.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După câţiva paşi pe un ponton plutitor în formă de pistă de atletism, înotătorul din Marsilia a transmis primul ştafeta campioanei paralimpice de atletism Nantenin Keita, fiica celebrului muzician malian Salif Keita, un simbol al apropierii dintre Jocurile Olimpice şi Jocurile Paralimpice.
Ea l a transmis apoi torţa unei a treia persoane, îmbrăcată complet în alb şi purtând o cagulă.
În faţa vasului olimpic, primul de la aceste JO de la Paris, a fost dezvăluit invitatul surpriză: astfel, Jul, rapperul de 34 de ani din Marsilia, a avut onoarea de a aprinde focul olimpic pentru o noapte, înainte ca torţa să pornească joi dimineaţă într-o ştafetă prin toată Franţa.
Dans le ciel de Marseille, la @PAFofficiel salue la Flamme Olympique qui arrive
— Paris 2024 (@Paris2024) May 8, 2024
-
In the sky of Marseille, the @PAFofficiel welcomes the Olympic Flame pic.twitter.com/TGhCkkAeTB
"Este un lucru nebunesc, este magic, pentru mine este o onoare. Sunt foarte mândru pentru Franţa şi pentru Marsilia în special. Mulţumesc!", a spus rapperul.
La intrarea în Portul Vechi (Vieux-Port), sub privirile preşedintelui Emmanuel Macron, Belem a fost întâmpinată de Marseillaise, de un foc de artificii cu "confetti reciclate biodegradabile", de o survolare a avioanelor din cadrul Patrouille de France, care au desenat pe cer inelele olimpice, şi de inevitabilele "tifos", impresionantele bannere ale suporterilor echipei bine numite Olympique de Marseille.
Pe zidul Fortului Saint-Jean, cel mai gigantic banner, lung de 150 m, inscripţionat MASSALIA, onora originile greceşti ale oraşului Marsilia, cu chipul lui Gyptis, tânăra dintr-un trib local de care se spune că s-ar fi îndrăgostit Protis, un marinar grec care a debarcat în anul 600 î.Hr.
Plecată din nordul oraşului, cu o escortă de aproximativ o mie de nave, Belem a defilat toată ziua în faţa oraşului spre sud, de la l'Estaque la Les Goudes, trecând în special pe la plajele Catalan şi Prado.
Dezamăgit de faptul că invitatul însărcinat cu aprinderea vasului nu era Zinedine Zidane, starul fotbalului francez din Marsilia, Jessy Pedrajas, un muncitor de 21 de ani venit din Istres (Bouches-du-Rhône) împreună cu partenera sa, se pregătea să se bucure de seară, cu un concert gratuit susţinut de alţi doi rapperi locali, Soprano şi Alonzo. Cu o ladă frigorifică şi scaune pliante, cuplul aştepta de ore întregi în primul rând, de la ora 8 dimineaţa, "pentru flacără şi pentru concert".
Dar sosirea flăcării nu a făcut pe toată lumea fericită miercuri. O mie de oameni au manifestat, denunţând "Jocurile Olimpice ale bogătaşilor", cu grave consecinţe asupra mediului, şi cerând ca Israelul să fie exclus de la Jocuri, aşa cum a fost exclus regimul de apartheid din Africa de Sud.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.