ISU Dolj a precizat, duminică, într-un comunicat că decesul fostului fotbalist Ilie Balaci a fost constatat după ce medicii au executat mai multe zeci de minute manevre de resuscitare.
"În jurul orei 09.40, a fost anunţat apelul la 112. Imediat la locuinţa de familie a fotbalistului s-a deplasat un echipaj cu medic de la SAJ Dolj, care a găsit victima în stop cardio-respirator. Ulterior, s-a luat decizia de a mai trimite în sprijin la caz înca in echipaj SMURD cu medic. După executarea timp de mai multe zeci de minute a manevrelor de resuscitare (conform protocolului medical) a fost declarat decesul fotbalistului", a precizat ISU.
Fostul internaţional Ilie Balaci a decedat, duminică, la Craiova, la vârsta de 62 de ani. Născut la 13 septembrie 1956, Balaci şi-a petrecut cea mai mare carieră de fotbalist la Universitatea Craiova (1973-1984). El a mai evoluat la FC Olt şi la Dinamo. Ilie Balaci a îmbrăcat de 65 de ori tricoul echipei naţionale, pentru care a marcat opt goluri.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ca antrenor, Balaci a pregătit mai multe echipe din Zona Golfului şi din nordul Africii, cu care a obţinut numeroase performanţe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.