Fostul sportiv Ion Ţiriac a declarat, miercuri, că Arena Naţională a fost construită “într-o poziţie absolut eronată” şi că pentru a nu mai exista probleme cu gazonul ar trebui să fie angajaţi specialişti care să se ocupe permanent de acesta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Firea e de vină că nu a semănat iarbă. Stai un pic domnule, că nu a făcut Firea Arena Naţională. Ca Firea să facă iarba aia, trebuie să ia unul de la Wimbledon care cu încă 30 de oameni să îngrijească de dimineaţa până seara gazonul ăla de la A la Z. Pe gazonul ăla se joacă la trei săptămâni. Ce se întâmplă la Real Madrid, cu două meciuri pe săptămână. Ăia au 100 de oameni care numai asta fac. Nu ştiu dacă Arena Naţională este construită în felul în care trebuia construită. Ţineţi minte când am făcut pariul cu fostul primar, pe care nici acum nu l-a plătit, atât din punct de vedere al banilor, cât costa, cât şi al poziţiei. Arena Naţională a fost construită într-o poziţie absolut eronată, în care nu satisface bucureşteanul. Dacă doamna Firea sau Bucureştiul vrea ca acel gazon să fie în regulă trebuie să ia doi specialişti şi să stea acolo”, a spus el la evenimentul de celebrare a cinci ani de la inaugurare a Ţiriac Collection.

Ion Ţiriac a precizat că nu Gabriela Firea este vinovată de starea gazonului. “Dar nu e de vină Firea, că nu a semănat ea. Nu sunt în partidul ei, dar lăsaţi-o în pace să-şi facă treaba. E greu să-i găseşti pentru că sunt foarte puţini. Şi la Wimbledon sunt 2-3 care fac ceea ce a făcut bunicul. E un secret şi în treaba asta, dar la fotbal e diferit, şi gazonul. Dar putem să punem sintetic şi am terminat povestea”, a explicat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.