Ilie Dumitrescu, care împlineşte 55 de ani sâmbătă, rememorează cele mai importante momente din cariera sa şi din istoria fotbalului românesc în filmul documentar „Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur”, care se va lansa în cinematografele din toata ţara pe 1 martie 2024.
A început să joace fotbal la Steaua, la vârsta de 8 ani. La Echipa Naţională a debutat în aprilie 1989, în perioada preliminariilor pentru Cupa Mondială din Italia 1990, la care România a reuşit să se califice după 20 de ani şi unde a jucat alături de tricolori 62 de meciuri, în care a marcat 20 de goluri.
Ilie Dumitrescu a rememorat şi meciurile preliminare ale Cupei Mondiale din SUA 1994, în care a avut un aport decisiv pentru calificarea naţionalei României. Şi mai ales meciul cu Ţara Galilor în care dădea pasa de gol pentru Florin Răducioiu, cu 5 minute înainte de încheierea partidei, plecând de la mijlocul terenului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Cred că aceea a fost cea mai puternică formulă la echipa naţională. Când juca şi Sabău,” spune Ilie Dumitrescu în „Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur”.
Despre acest moment mărturiseşte cu mare emoţie şi Florin Răducioiu, în seria de interviuri oferite în documentar, spunând că în acel meci „nu aş fi putut să realizez mai nimic fără acest geniu care se numeşte Gică Hagi, care a înscris primul gol. Şi lângă el Ilie Dumitrescu, cu care am o relaţie specială şi este un prieten de suflet al meu”.
Cei care vor fi prezenţi pe 1 martie în cinematografele din toată ţara vor afla din interviurile exclusive oferite de Ilie Dumitrescu şi de ceilalţi membri ai Echipei naţionale şi despre incidentul care a avut loc după meci şi de ce delegaţia românească a petrecut mai multe ore în aeroportul de la Cardiff. Şi multe alte momente extraordinare din cariera sportivilor care au adus României cele mai multe motive de fericire, când mii de români au ieşit în stradă să sărbătorească victoriile obţinute de aceştia.
„Mă folosesc de acest prilej să îi invit pe toţi iubitorii de fotbal pe 1 martie în cinematografe, când va debuta documentarul Generaţiei de Aur. Este un documentar de excepţie, emoţionant, un film de suflet şi o să vă placă”, spune Ilie Dumitrescu, a cărui participare şi implicare au contribuit foarte mult la realizarea proiectului.
„Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur” se va lansa în cinematografele din toata ţara pe 1 martie 2024 şi va spune povestea complexă a celei mai vii şi intense perioade din fotbalul românesc: anii 1980-2000, o perioadă în care Echipa Naţională a României a ajuns pe locul trei în lume în clasamentul FIFA şi a reuşit recordul a trei calificări consecutive la trei cupe mondiale (1990-1994-1998) şi două calificări consecutive la două campionate europene de fotbal (1996 şi 2000).
În regia lui Claudiu Mitcu, după un scenariu semnat de scriitorul Andrei Crăciun şi produs de Headline Management Agency, „Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur” este primul film al acelor vremuri, al „nopţilor albe” de bucurie, care va fi difuzat în premieră pe marele ecran şi va putea fi văzut de microbiştii de toate vârstele, în toată ţara.
Acesta va celebra în 2024 împlinirea a 30 de ani de la cel mai glorios moment al fotbalului românesc, respectiv calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de Fotbal SUA 1994. Ulterior, filmul va fi urmat şi de un serial cu imagini, subiecte şi interviuri extinse, în completare, destinat unei platforme de streaming.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.