International Football Association Board (IFAB), organismul care stabileşte regulile jocului, va discuta la reuniunea sa din data de 23 octombrie despre posibilitatea introducerii unei pauze obligatorii de zece minute pentru controale în cazul jucătorilor care se lovesc la cap pe teren, precum şi a înlocuirilor temporare, ca în rugby, susţine The Athletic, potrivit bleacherreport.com.
Conform regulamentelor actuale, fotbaliştii care se lovesc la cap şi este posibil să fi suferit o comoţie trebuie să fie evaluaţi timp de trei minute de către medici pentru a se vedea dacă pot continua jocul. Prelungirea acelui interval de timp ar permite un control mai amănunţit.
Potrivit jurnalistului Matt Slater, FIFA a discutat unele schimbări în urmă cu cinci ani, dar membrii Comitetului Executiv, în mare parte, nu au fost de acord cu schimbările, ei punându-şi problema că înlocuirile temporare ar putea fi folosite pentru înşelarea sistemului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
IFAB ar urma să stabilească un “task force” care va analiza câteva detalii, de exemplu cine va evalua jucătorul şi când i se va permite jucătorului să revină la antrenament.
După clarificarea detaliilor, IFAB va putea face recomandări oficiale federaţiei internaţionale. Prima reuniune la care recomandările pot fi aprobate va avea loc în luna martie, ceea ce înseamnă că noile reguli ar putea fi implementate pentru sezonul viitor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.