Atletico Madrid a anunţat, miercuri, că a obţinut serviciile lui Horaţiu Moldovan, pe care l-a transferat de la FC Rapid.
Moldovan a semnat un contract pe trei seoane şi jumătate.
“Horaţiu Moldovan (20 ianuarie 1998, Cluj-Napoca, România) este noul jucător al echipei Atlético de Madrid în urma acordului încheiat cu Rapid Bucureşti pentru transferul portarului la clubul nostru, el semnând pentru restul sezonului şi încă trei sezoane”, se arată pe site-ul clubului madrilen.
Internaţionalul român a trecut vizita medicală la Spitalul Universitar Vithas Madrid Arturo Soria şi apoi a mers la sediul clubului din Cívitas Metropolitano, unde a fost primit de directorul general, Miguel Ángel Gil, pentru a semna contractul cu clubul madrilen.
Moldovan va fi al treilea jucător român care va evolua pentru Atletico. Anterior, Daniel Prodan a jucat timp de două sezoane (1996/97 şi 1997/98) şi a avut 44 de apariţii oficiale. Apoi a fost Cosmin Contra, care a jucat între 2002 şi 2005 (evoluând un sezon sub formă de împrumut la West Bromwich Albion). Fundaşul român a jucat 41 de meciuri ca jucător al roş-albilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.