La 17 iunie 1921, se disputa primul meci de handbal din România, la Liceul Brukenthal din Sibiu. A fost un meci mixt, între echipa masculină de la Liceul Brukenthal şi cea de la Liceul de fete din oraş. Iniţiator: profesorul Wilhelm Binder.
Profesorul Binder a rămas în istorie nu doar ca iniţiatorul primului meci de handbal, ci şi ca primul antrenor şi, implicit, primul arbitru din ţara noastră.
În cei 97 de ani de existenţă, România rămâne cu amintirile nepreţuite ale generaţiilor masculine din anii 60-70, care au dominat lumea, iar rezultatele sunt următoarele: o medalie olimpică de argint (JO 1976) şi trei de bronz (JO 1972, 1980, 1984), respectiv patru titluri mondiale (1961, 1964, 1970, 1974). La CM s-au mai obţinut două medalii de bronz, la ediţiile din 1967 şi 1990.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La feminin, România se mândreşte a fi singura naţiune participantă la toate ediţiile Campionatului Mondial, cu trei medalii de aur (1956, 1960, 1962), două de argint (1973, 2005) şi una de bronz (2015). Cele patru participări la Jocurile Olimpice nu au adus nicio medalie, cea mai bună clasare fiind locul 4 (1976), iar la Campionatul European există o singură medalie, bronz, în 2010.
La aceste rezultate se adaugă numeroase medalii la nivel juvenil.
În 2018, la 97 de ani de la jucarea primului meci de handbal în ţara noastră, România se menţine pe firmamentul mondial prin echipa feminină, care ”ţine cu dinţii” de fiecare calificare la marile competiţii, însă la masculin reprezentativa se zbate în fiecare an în drumul spre calificarea la Campionatul Mondial sau cel european.
Mult mai bine stă handbalul românesc la nivelul echipelor de club în prezent, cu evoluţii constante în cupele europene. Tot la feminin s-a marcat recent cea mai importantă realizare – Liga Campionilor, cucerită în 2016 de CSM Bucureşti, dublată în acest an de reuşita SCM Craiova, care a câştigat Cupa EHF.
La masculin sunt evoluţii notabile în cupele europene, însă la nivel de trofee doar Challenge Cup pare accesibilă cu adevărat în prezent şi a fost obţinută de şase ori de Steaua Bucureşti, HC Odorhei, Potaissa Turda (o dată), respectiv UCM Reşiţa (de trei ori).
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.