Simona Halep a declarat, miercuri, că momentul în care unui spectator i s-a făcut rău, la meciul cu Mihaela Buzărnescu, a fost unul dificil, care a întristat-o.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Halep: M-a întristat momentul, a fost un moment dificil, pentru că nu ştiam ce să fac, să rămân concentrată pe joc sau să merg acolo să mă interesez. Dar am văzut că oamenii veneau să îl ajute. A fost un moment trist şi sper că el este ok acum”, a spus Halep.

Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-2, pe Mihaela Buzărnescu, locul 53 WTA, calificându-se în turul al treilea al turneului de la Wimbledon. În setul al doilea, la scorul de 4-2, 30-30, pentru Mihaela Buzărnescu, pe serviciul Simonei, meciul a fost întrerupt câteva minute, deoarece i s-a făcut rău unui spectator. Buzărnescu a mers la marginea terenului, a luat o sticlă de apă şi a trimis-o în tribună.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.