Simona Halep a declarat, miercuri, în conferinţa de presă de după meciul câştigat la Wimbledon în faţa Mihaelei Buzărnescu, că în momentul în care a intrat pe teren şi-a spus că este “o adversară normal”, pentru a nu-şi pierde concentrarea în faţa colegei din echipa de Fed Cup.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

“Este diferit, pentru că este din aceeaşi ţară şi colegă, stai cu ea la Fed Cup, la antrenamente de obicei acasă, în România. Însă când am intrat pe teren mi-am spus că este o adversară normală şi să nu mă gândesc la aceste lucruri. Dacă începi să te gândeşti, după aceea ţi se pierde concentrarea. Consider că astăzi am stat destul de bine mental şi am jucat un tenis bun, amândouă am jucat bine. Cred că joc ok, este mereu dificil pe iarbă, dar a fost un meci mai greu decât primul, astfel că este bine că l-am putut câştiga. Am avut şi momente dificile, am pierdut setul doi deşi am condus, iar apoi a trebuit să lupt până la final, pentru fiecare minge. M-am simţit încrezătoare pe teren şi puternică psihic”, a spus Halep.

În ceea ce o priveşte pe următoarea sa adversară, Victoria Azarenka, românca a spus că loveşte mingea puternic din toate poziţiile, astfel că va trebui să nu se retragă deloc. “Am avut meciuri foarte grele cu Azarenka în trecut, am jucat aici în urmă cu doi ani, cred. Va fi o mare provocare pentru mine, dificil, pentru că joacă agresiv şi nu este uşor pe iarbă, dar sunt încrezătoare că am şansa mea şi voi câştiga. Îmi doresc foarte tare să câştig fiecare meci pe care îl joc. La US Open când am revenit pe teren, pentur că am avut întreruperea, am fost mai agresivă. Şi aici am fost agresivă. Azarenka este o jucătoare solidă, care loveşte mingea puternic din toate poziţiile. Consider că trebuie să fiu puternică pe picioare, să nu mă duc în spate deloc, pentru că dacă merg în spate nu o să am prea multe şanse. Serviciul este important, va trebui să lucrez un pic, astăzi nu am servit grozav, dar am încredere, am mai câştigat aici, însă meciul este deschis, amândouă avem şansa noastră. Mă simt din ce în ce mai bine, sunt în creştere. Astăzi a fost mai bine”, a afirmat fostul lider WTA.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-2, pe Mihaela Buzărnescu, locul 53 WTA, calificându-se în turul al treilea al turneului de la Wimbledon. În turul al treilea, Halep va evolua cu Victoria Azarenka din Belarus, locul 40 WTA, care a întrecut-o, cu scorul de 6-2, 6-0, pe australianca Ajla Tomljanovic, locul 49 WTA.

Cu Halep, jucătoarea din Belarus a jucat de patru ori, scorul fiind egal, 2-2. Românca a câştigat ultimele două partide, una pe iarbă, în 2017, în optimi, la Wimbledon, scor 7-6 (3), 6-2, şi una pe hard, în 2015, în sferturi, la US Open, scor 6-3, 4-6, 6-4. Succesele Victoriei Azarenka sunt din 2012, la Linz, scor 6-1, 6-1, şi la Doha, scor 6-3, 6-1, ambele în optimi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.