Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat că echipa sa merge la Sibiu să ia cele trei puncte chiar dacă nu vor face deplasarea opt jucători care au fost titulari miercuri, cu Şerif Tiraspol, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
Hagi a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că Sibiu este o echipă căreia Farul nu a reuşit să îi dea gol în cele două meciuri din sezonul trecut.
“Prima etapă jucăm la Sibiu, unde cred că am întâlnit anul trecut echipa care, din păcate, nu am reuşit să marcăm niciun gol în ambele meciuri. Un meci foarte greu, la ei am şi pierdut clar, au jucat mult mai bine ca noi şi cred eu că din ce a fost anul trecut acum trebuie să începem să încercăm să pregătim lucrurile aşa cum trebuie pentru a merge acolo, să marcăm şi, bineînţeles, să ne întoarcem în Constanţa cu cele trei puncte”, a afirmat Hagi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că dintre cei care au jucat cu Şerif Tiraspol Artean şi Rivaldinho vor fi în lotul şi la meciul cu Hermannstadt.
“Acasă au rămas opt jucători, cei care aveau nevoie mai mult de odihnă, mult mai multă decât ceilalţi. Trei jucători, Artean, Larie şi cu Rivaldinho vin cu noi, completând cu ceilalţi băieţi care au jucat mai puţin şi trebuie să le dăm şi lor minute, pentru că marţi avem o călătorie. Prima oară avem o călătorie
destul de lungă la Sibiu şi după aceea meciul în deplasare de la Tiraspol, unde trebuie să facem tot posibilul să trecem”, a mai transmis antrenorul Farului.
El s-a referit şi la problemele pe care le întâmpină în această perioadă.
“Băluţă s-a antrenat trei zile. La meciul cu Tiraspol s-a antrenat trei zile. După o pauză pe care a avut-o după ce a fost la lotul naţional. Noi avem jucători, unii mai sus, alţii mai jos, trebuie să gestionăm lucrul ăsta, dar asta e problema noastră. Alibec, la fel, a jucat două meciuri titular şi nici nu poţi nici măcar să te gândeşti ca la al treilea meci să îl iei cu tine. Nu ai cum. Nici nu poate după patru zile de antrenament. A venit pe data de 3 iulie şi pe data de 8 iulie să fii la Supercupă wow, cu jucători care s-au antrenat două zile. Nici nu ştiu ce antrenament trebuie să faci ca să arate bine la meci. Trebuie să avem grijă. E problema noastră”, a mai afirmat Hagi.
El a adăugat că Farul nu este obişnuită să joace în cupele europene, să ai partide din trei în trei zile.
“V-am zis că vom avea două luni şi jumătate dificile, poate cele mai dificile de când suntem noi. Farul nu a fost obişnuită să fie în cupele europene, să joace din trei în trei zile. Farul nu e CFR-ul, nu e FCSB-ul, nu e Dinamo sau Craiova, cluburi mari care au jucat în cupele europene, care ştiu care sunt lucrurile, care au experienţa asta europeană. (…) Am jucat cu Şerif, care cred eu că e o echipă foarte, foarte experimentată, care câştigă titlul în ultimii nu ştiu câţi ani în Republica Moldova, care are în lot 23 de jucători străini, nu ştiu câţi jucători în echipa naţională au. Dar am arătat că şi noi suntem buni, cei care am fost am trecut, suntem foarte buni, numai că nu îi avem pe toţi. Pe cei nou veniţi îi adaptăm şi împreună, la un moment dat, să avem o echipă foarte bună”, a mai declarat Hagi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.