Antrenorul formaţiei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, s-a referit la un eventual transfer al lui Denis Alibec la echipa sa, afirmând că fotbalistul de la CFR Cluj este talentat, a fost crescut la formaţia constănţeană, precizând însă că salariul acestuia este prea mare pentru clubul său.
Hagi a precizat că un alt impediment în sosirea lui Alibec la Farul Constanţa este faptul că are deja doi atacanţi foarte buni, pe Jefte şi pe Adi Petre.
Hagi a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, dacă este interesat de transferul lui Denis Alibec.
“Încă nu suntem bogaţi. Da, e un jucător foarte bun, foarte talentat, e de-al casei, Farul l-a crescut, dar nu suntem bogaţi. Şi nu cred că ne-am eliberat pe acel post, dacă nu pleacă nimeni, nu cred că se poate discuta de lucrul acesta. Avem cel mai bun atacant din România, îl avem pe Petre care a marcat goluri, avem doi nouari. Alibec e un jucător extraordinar, foarte bun, dar e greu în momentul de faţă mai ales din punct de vedere...dacă îmi faceţi voi contractul, plătiţi voi, atunci e bine sau dacă vine gratis. E greu. Denis are nivelul lui, are cota lui, e un jucător extraordinar şi e greu să ne gândim la el”, a declarat Hagi.
El a precizat că Alibec este un jucător care trebuie să joace titular.
“Alibec e un jucător care trebuie să joace titular dacă vine. Şi îl avem pe Jefte, şi pe Adi Petre, care are glorui marcate. E unul tânâr şi unul mai de vârstă medie. Al treilea punct e salariul, care e imposibil. Noi nu suntem cei bogaţi din România, sunt alţii mai bogaţi ca noi, sunt alţii care au banii şi care au ieşit în faţă şi au zis că şi-au propus să câştige campionatul. Noi nu ne-am propus lucrul acesta deocamdată. Ne dorim pe termen mediu şi lung să ajungem acolo poate. Nimic nu e imposibil, dar avem de muncă mult”, a mai explicat antrenorul Farului Constanţa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.