Guvernul britanic a autorizat vânzarea clubului Chelsea Londra, care s-a aflat în proprietatea oligarhului rus Roman Abramovici din 2003, informează AFP.
“Seara trecută guvernul a eliberat licenţa care permite vânzarea Chelsea FC. Având în vedere sancţiunile care îi vizează pe cei cu legătură cu Putin şi invazia sângeroasă a Ucrainei, viitorul pe termen lung al clubului poate fi asigurat doar cu un nou proprietar”, a notat pe Twitter Nadine Dorries, secretar de stat pentru Sport.
Tot marţi, Premier League a aprobat preluarea clubului Chelsea de către un consorţiu condus de Todd Boehly, coproprietar al echipei LA Dodgers, pentru suma de 4,25 miliarde de lire sterline.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Clubul din Premier League a fost scos la vânzare înainte ca proprietarul Roman Abramovici să fie sancţionat din cauza legăturilor sale cu preşedintele rus Vladimir Putin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.