Antrenorul echipei Manchester City, Pep Guardiola, s-a plâns de faptul că toată lumea în Marea Britanie vrea ca rivala Liverpool să câştige titlul în Premier League, informează marca.com.
Toată lumea din această ţară o susţine pe Liverpool... presa şi toată lumea. Bineînţeles, pentru că Liverpool are o istorie incredibilă în competiţiile europene. Nu şi în Premier League, pentru că au câştigat un titlu în 30 de ani, dar nu este deloc o problemă", a declarat Guardiola pentru beIN Sports.
Antrenorul lui Manchester City spune că acest lucru nu îl deranjează deloc.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Dar nu-mi pasă. Ei au mai mulţi suporteri în întreaga lume, iar în Anglia sunt mai mulţi care o susţin pe Liverpool decât noi", a adăugat el.
Totuşi, City este favorită în acst moment să câştige Premier League, având trei puncte avans în clasament, în faţa rivalei, cu câte trei jocuri rămâse de disputat din acest sezon.
Guardiola speră să îi fie suficiente şase puncte din următoarele trei partide pentru a deveni campioană. Dar pentru acest scenariu are nevoie de un golaveraj mai bun decât Liverpool şi în acest moment City e de asemenea în frunte, cu patru goluri mai multe decât adversara,
"Trebuie să facem nouă puncte sau poate şase în acest moment, depinde de ce se întâmplă în următoarele două meciuri în ceea ce priveşte diferenţa de goluri, dar acum, miercuri este adevărata, adevărata finală pentru noi (n.r. - în deplasare la Wolverhampton Wanderers). Vom încerca să câştigăm acolo. Destinul nostru este în mâinile noastre şi acest lucru este important. Trebuie să ne uităm la noi înşine", a precizat el.
Manchester City mai are de jucat cu Wolverhampton şi West Ham United, ambele în deplasare, precum şi cu Aston Villa, acasă.
Liverpool va evolua întâi pe terenul celor de la Aston Villa, apoi, tot în deplasare, cu Southampton şi în final cu Wolverhampton, pe teren propriu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.