Antrenorul formaţiei Viitorul, Gheorghe Hagi, spune că formaţia Chindia Târgovişte pe care o va întâlni la sfârşitul acestei săptămâni în a doua etapă a returului este o echipă disciplinată, agresivă, care a progresat de la meci la meci.
Hagi a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că atât Chindia, cât şi Clinceni, echipe nou promovate, au demonstrat lucruri bune în acest an în prima ligă.
“E un meci acasă, sunt trei puncte importante, ne dorim să le luăm şi să facem un meci foarte bun contra unui adversar care a progresat de la meci de la meci, au demonstrat şi ei Clinceni, sunt două echipe venite din Divizia B care au făcut foarte bine în acest an”, a afirmat Hagi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El spune că formaţia este disciplinată, agresivă şi că se vede influenţa antrenorului Viorel Moldovan în atitudinea echipei.
“E o echipă care joacă fotbal, disciplinată, agresivă, cum e Viorel. Viorel e un jucător care întotdeauna a muncit bine şi cred eu ca antrenor la fel face lucrurile foarte bune, a jucat la un nivel foarte mare şi cred că le-a transmis acest lucru jucătorilor şi se vede pe teren. E o echipă căreia îi place să joace fotbal, dacă o laşi, şi o face bine. Noi trebuie să ne impune, să ne facem jocul nostru, să marcăm şi să luăm cele trei puncte’, a mai declarat Hagi.
Meciul din Viitorul şi Chindia Târgovişte va avea loc vineri, de la ora 20.30, pe stadionul din Ovidiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.