Fanii echipei AS Monaco, prezenţi, marţi seară, pe Signal Iduna Park, au început să scandeze "Dortmund, Dortmund", după ce au aflat că autocarul formaţiei Borussia a fost avariat de trei explozii în timp ce se îndrepta spre arenă, pentru meciul din Liga Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţia germană a anunţat că trei încărcături explozive au fost detonate în apropierea autocarului echipei Borussia Dortmund, la scurt timp după ce autobuzul a părăsit hotelul unde a fost cazată formaţia.

Autobuzul a plecat de la hotel îndreptându-se către stadionul aflat la zece kilometri distanţă şi în scurt timp, "trei încărcături explozive" au fost detonate", a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei, Gunnar Wortmann, potrivit AFP.

Geamurile autocarului au fost sparte şi o persoană din interior a fost rănită uşor, a adăugat el, fără a da alte detalii.

Clubul german a precizat că persoana rănită este fundaşul internaţional spaniol al echipei Borussia, Marc Bartra, în vârstă de 26 de ani, care a fost transportat la spital cu răni la mână.

"Marc Bartra a fost rănit şi se află în prezent la spital. Recuperare rapidă şi completă, Marc", a scris Borussia Dortmund.

Ceilalţi jucători sunt în siguranţă, a anunţat Borussia, în timp ce fotbaliştii de la AS Monaco erau deja la stadion în momentul exploziei.

Fanii de pe stadion au fost ţinuţi la curent despre situaţie prin informaţii postate pe tabela de marcaj.

Meciul Borussia Dortmund - AS Monaco a fost amânat pentru miercuri. Partida urma să aibă loc în această seară, de la ora 21.45, dar se va disputa miercuri de la ora 19.45.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.