Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 3-6, 7-6 (3), 6-1, de Iulia Putinţeva din Kazahstan, locul 40 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Roma, în care a fost direct acceptată.
Putinţeva s-a impus după un meci care a durat două ore şi 17 minute.
Ea va evolua în optimi cu sportiva tunisiană Ons Jabeur, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 9, care a trecut, tot miercuri, cu scorul de 7-5, 6-2, de australianca Ajla Tomljanovic, locul 41 WTA.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-un alt meci din turul al doilea, Bianca Andreescu, locul 90 WTA, a întrecut-o, cu scorul de 6-3, 7-6 (4), pe spaniola Nuria Parrizas Dias, locul 51 WTA, după o oră şi 38 de minute de joc.
Jucătoarea canadiană de origine română va da piept în optimi cu Petra Martici din Croaţia, locul 47 WTA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.